Finantele au luat numai 88,9 milioane lei prin titluri la 12 luni

Luni, 12 Iulie 2010, ora 18:03
1102 citiri
Finantele au luat numai 88,9 milioane lei prin titluri la 12 luni

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut luni certificate de trezorerie cu discont pe 12 luni, de 88,91 milioane lei (20,9 milioane euro), pentru care plateste un randament mediu de 6,99% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Nationala a Romaniei (BNR), relateaza NewsIn.

Valoarea anuntata initial a licitatiei era de 750 milioane lei, de peste opt ori mai mare decat suma atrasa, iar randamentul maxim acceptat a fost de 7% pe an.

Bancile au depus cereri de cumparare de aproape 1,09 miliarde lei (256,3 milioane euro).

La licitatia similara, pe 12 luni, din 21 iunie, Ministerul de Finante a atras 330,84 milioane lei, pentru care plateste un randament mediu anual de 6,85%.

Pe piata interbancara, ratele dobanzilor pe termen scurt au ramas la un nivel foarte scazut, sub cel al dobanzii cheie, de 6,25%, respectiv in apropierea ratei dobanzii oferite de banca centrala la facilitatea de depozit, de 2,25% pe an.

In schimb, ratele de dobanda pentru scadente intre o luna si trei luni au crescut cu aproximativ 25 puncte de baza, fiind tranzactionate in intervalul de 5,50%-6,25% pe an.

"Potentialul de scadere pare limitat si ne asteptam ca acestea sa ramana la nivelul curent", sustin analistii ING Bank Romania.

Ei adaugau ca "titlurile de stat la un an sunt cotate pe piata secundara la 7,2/7%, astfel alocarea la 7% ar trebui sa fie marginala (greu de crezut ca MFP va atrage o suma mai mare de 400 milioane lei)".

"In incercarea sa de a se lupta cu inevitabilul, in curand MF ar putea plati randamente mult peste 7%, iar sumele atrase sa fie mai mici decat cele intentionate.

Mai mult, inflatia ar putea creste atat de mult incat nivelul randamentelor ar putea depasi 9% pentru a fi atractive", se mai arata intr-un raport al ING.

MFP si-a propus sa emita in iulie certificate de trezorerie cu discont si obligatiuni de tip benchmark in valoare totala de 4,65 miliarde lei, in vederea refinantarii datoriei publice si finantarii deficitului bugetar.

Pentru trimestrul III, MFP are in vedere emisiuni cu o valoare totala estimativa cuprinsa intre 13 si 15 miliarde lei.

MFP anuntase anterior ca vrea sa atraga din piata locala intre 11 si 13 miliarde lei, in al doilea trimestru al acestui an, dar nu a reusit sa scoata decat 8,06 miliarde lei, din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de banci, in conditiiile in care, in primul trimestru, MFP a atras de pe piata locala 12,71 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat initial.

In 2009, Finantele au luat din piata aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decat in 2008.

Totodata, in martie 2010, Romania a atras de pe piata externa 1 miliard euro, prin obligatiuni cu maturitate la cinci ani, la o rata a cuponului de 5%.

Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap.

Pretul a fost de 99,25% din valoarea nominala, iar randamentul de 5,18%.

Tinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 6,8% din produsul intern brut (PIB). 

Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Cu ocazia conferinței Google I/O 2024, noua versiune a smartphone-ului Pixel, modelul 8a, face deja valuri înainte de lansarea oficială, datorită unei prezentări video neoficiale care...
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar, producătorul suedez de mașini electrice, a intrat pe piața dispozitivelor mobile lansând Polestar Phone, un smartphone conceput special pentru posesorii de mașini electrice....
#finante, #randament, #titluri , #stiri ING