Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat marți progresul înregistrat pe șantierul lotului 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului A0, unde constructorul principal este China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC). Potrivit informațiilor prezentate, lucrările au depășit pragul de 35%, iar mai multe structuri cheie ale proiectului se află în diferite stadii de execuție.
Printre cele mai avansate lucrări se numără montarea grinzilor prefabricate la pasajul pe bretea peste Autostrada de Centură, la km 40+850, parte a nodului rutier cu DN2. În acest punct, au fost deja instalate 36 de grinzi prefabricate cu lungimi de 15 și 21 de metri. De asemenea, la pasajul pe bretea peste autostradă, situat la km 39+612, se lucrează la realizarea elevațiilor. Un alt obiectiv important este pasajul pe autostradă peste DN2 București – Urziceni, la km 40+134, unde lucrările de infrastructură au fost finalizate. Pe șantier au fost aduse toate cele 64 de grinzi prefabricate, fiecare cu o lungime de 40 de metri, iar în prezent se execută lucrări pregătitoare pentru montarea acestora. În paralel, a început și aprovizionarea cu predale prefabricate, pasajul urmând să aibă opt deschideri.
Pe traseul lotului 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0, mai multe pasaje sunt în lucru. La km 41+750, la pasajul pe DC27 peste autostradă, se execută ultimii piloți forați. La pasajul pe DJ300, situat la km 42+938, execuția piloților forați a fost finalizată, iar acum se lucrează la armarea și betonarea radierelor. Acest pasaj va avea patru deschideri.
Un alt punct de interes este pasajul pe autostradă de peste calea ferată 800 București – Constanța și Drumul European (km 45+432), unde se lucrează la execuția radierelor, în total 26 de bucăți. Acest pasaj va avea 12 deschideri. În ceea ce privește pasajul pe DN3 peste autostradă, la km 47+540, au fost demarate lucrările pentru relocarea utilităților – rețele electrice, telecomunicații, alimentare cu gaze, apă și canalizare – pentru a elibera amplasamentul necesar începerii forării, armării și turnării piloților.
Pe lângă aceste structuri, pe șantier se desfășoară lucrări de decopertare vegetală și stabilizare a terenului de fundare, precum și execuția celor 26 de podețe planificate în proiect. De asemenea, lucrările de umpluturi cu pământ stabilizat au avansat semnificativ, fiind realizați 245.000 de metri cubi din volumul total estimat.
„Reamintesc faptul că la finalul anului trecut am dat în trafic un tronson de autostradă aferent acestui lot, cuprins între A3 și DN2, cu descărcare provizorie în DN2, care permite circulația la nivel de autostradă în partea de nord a Capitalei și județului Ilfov, între DN1 - A3 - DN2, fără să mai tranzităm actuala Centură a Capitalei, ocolind astfel U.A.T.-urile Afumați, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Otopeni”, a mai declarat Scrioșteanu. Potrivit acestuia, lucrările se derulează într-un ritm bun pe acest lot din A0, însă, trebuie accelerate in zona DN3 pentru a nu deveni un punct sensibil al șantierului.
Porțiunile deja deschise pe Lotul 3 și progresele recente pe lotul 1 al centurii Capitalei
Autostrada A0 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România, menită să descongestioneze traficul din jurul Capitalei și să îmbunătățească conectivitatea dintre principalele coridoare de transport.
Amintim că pe 5 decembrie 2024, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a deschis circulația pe primul tronson (2,3 km) din lotul 3 al A0 Nord, construit de compania chineză CCECC. Se circulă acum pe semi-inelul nordic al A0, între DN1, A3 și DN2, pe o distanță de aproximativ 20 kilometri, a anunțat atunci și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Valoare totală a contractului pentru lotul 3, lung de 8,6 km, cu Chine Civil Engineering Construction Corporation este de 397,99 de milioane de lei fără TVA, prin fonduri europene nerambursabile, pentru care au fost alocare 12 luni de proiectare și 18 luni de execuție, începând cu 4 aprilie 2023.
Pe 7 martie a fost avizat de CNAIR și proiectul tehnic necesar pentru construcția Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, ultimul lot pe care încep lucrările și, totodată, lotul care întregește Coridorul de Transport Pan-european nr. IV (Constanța - Nădlac). Potrivit informațiilor prezentate săptămâna trecută de Ionel Scrioșteanu, pentru acest lot, a fost emisă Autorizația de Construire, iar în câteva zile urmează să fie emis Ordinul de Începere a Lucrărilor. Durata contractului este de 22 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor.
„Traseul Lotului 1 Nord se află între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca și are o lungime de 17,5 km, iar amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul județului Ilfov, pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca și pe teritoriul județului Giurgiu, pe raza localităţilor Joița și Săbăreni”, a clarificat acesta.
...citeste mai departe despre "Lotul 3 Nord al Autostrăzii A0 avansează rapid. Când va fi finalizat primul pasaj cu grinzi în zona Afumați-Pantelimon" pe Ziare.com