Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a transmis că parcările din această zonă a Bucureștiului vor fi dotate cu panouri fotovoltaice, pentru reducerea cu 50% a costului pentru iluminatul public și a facturilor la electricitate din școli și instituții publice.
Băluță a anunțat că proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile, în sumă de 43 de milioane de lei, și țintește opt mari parcări din sector, după cum urmează:
Parcare exterioară Bucovăț;Parcare exterioară – Clinica de Stomatologie;Parcare exterioară – Stația de metrou Dimitrie Leonida;Parcare exterioară - strada Secerei;Parcare Piața Progresul – terasă;Parcare etajată Piața Sudului – terasă;Parcare etajată Parcul Tudor Arghezi – terasă;Parcare etajată Tulnici – terasă;
„Astfel, vom economisi aproximativ jumătate din costul curentului electric consumat în școli, institutii publice și iluminatul stradal. Proiectul este deja aprobat de Ministerul Energiei, prin Fondul pentru Modernizare și vizează producția de energie regenerabilă, așa cum s-a întâmplat deja la parcarea aferentă stației de metrou Tudor Arghezi, care este susținută energetic de panourile fotovoltaice montate pe terasă”, a scris primarul pe Facebook.
Banii provin din Fondul pentru Modernizare, iar proiectul face parte din strategia de reducere a amprentei de carbon, arată un comunicat citat de Știri pe Surse.
...citeste mai departe despre "Un sector din București va avea panouri solare la opt mari parcări. Investiție de peste 8 milioane de euro din fonduri nerambursabile" pe Ziare.com