O nouă undă verde pentru A8: Ministerul Transporturilor a avizat secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Cum va arăta investiția terminată

Miercuri, 04 Septembrie 2024, ora 15:50
325 citiri
O nouă undă verde pentru A8: Ministerul Transporturilor a avizat secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Cum va arăta investiția terminată
Ministerul Transporturilor a avizat indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Târgu Neamț - Iași - Ungheni. FOTO: Facebook/Cristian pistol

Consiliul Tehnico Economic din Ministerul Transporturilor a avizat indicatorii tehnico-economici pentru secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni a Autostrăzii Unirii (A8), a anunțat miercuri secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu. Tronsonul din județul Iași are o lungime totală de 93,2 km și are un cost total de 26,39 miliarde lei (fără TVA).

Proiectantul Consitrans ar trebui să realizeze și proiectul tehnic, însă CNAIR i-ar putea propune renunțarea, pentru a putea lansa cât mai repede licitația pentru execuție și pentru a securiza finanțarea europeană. Contractul este foarte întârziat (aprox. un an) și există riscul ca licitația pentru lucrări să nu poată fi lansată până la sfârșitul anului, în timp ce alte proiecte cu valoare mare, precum Drumul Expres Oradea – Arad (2 miliarde de euro) sunt deja în faza analizei ofertelor, relatează Economedia.

Tronsonul va avea 101 structuri (poduri și tunele), 14 tuneluri, 4 spații de servicii, 2 Centre de Întreținere și Coordonare, 11 noduri rutiere, 6 parcări de scurtă durată. „Valoarea totală estimată este de 26,39 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Următorul pas constă în înaintarea documentației către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru a fi avizată în Consiliul Interministerial și, ulterior, poate fi aprobată în Guvernul României și demarată procedura de licitație”, a transmis Ionel Scrioșteanu.

Târgu Neamț – Iași – Ungheni, perspective de finalizare: „A8 are resurse financiare generoase”

Proiectul ”Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni” (parte din A8 – Autostrada „Unirii”) ce are o lungime 93,27 km, se dezvoltă pe teritoriul județului Iași pe un coridor de la Vest spre Est începând din apropiere de intersecția cu DN2 (Moțca) până la legătura cu Podul peste Prut la Ungheni (UAT Golăiești) și traversează UAT-urile: Aroneanu, Bălțați, Costești, Dumești, Erbiceni, Golăiești, Heleșteni, Ion Neculce, Lețcani, Miroslava, Miroslovești, Moțca, Pașcani, Podu Iloaiei, Popricani, Rediu, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Târgu Frumos, Ungheni și Victoria.

Pentru secțiunea Târgu Neamț-Iași-Ungheni, finanțarea din Programul Transport este de aproape 900 milioane euro la un cost estimat de aprox. 2,5 miliarde euro. Suma totală va fi stabilită în urma finalizării studiului de fezabilitate și aprobării indicatorilor tehnico-economici, arată sursa citată.

Potrivit lui Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și reprezentant în Comitetul de Monitorizare Programul Transport (2021-2027), „A8 este proiect fanion în PT 2021-2027, se regăsește pe coridorul principal și că va beneficia de finanțare consistentă din Programul Transport (+PNRR). Secțiunea Tg. Neamț-Iași-Ungheni se regăsește cu 875,5 milioane euro, secțiunea Tg. Mureș-Tg. Neamț (faza 1 din Miercurea Nirajului-Leghin) are 1 miliard euro (posibilă extensie până la 1,5 miliarde euro) alături de capetele montane contractate și cu finanțare asigurată din PNRR.

Ca informație nouă, s-a precizat că sectorul Ungheni-Iași-Tg. Neamț va fi din PT – contractare exercițiu 100%, pe când sectorul montan (dată fiind extensia sa în implementare post PT, adică după 2027/2029) va fi susținut financiar din limita de supracontractare de 200%/300% a aceluiași program. Cu alte cuvinte, nu e nimic de speculat, A8 având resurse financiare generoase. În același timp, la CM PT s-a afirmat faptul că se ia în calcul, după finalizarea Studiului de Fezabilitate pe Ungheni-Iași-Tg. Neamț, cu acordul proiectantului, extragerea Proiectului Tehnic din actualul contract și realizarea acestuia în viitoarea licitație de Proiectare+Execuție în vederea securizării finanțării sectorului ieșean din A8”, a declarat Adrian Covăsnianu.

...citeste mai departe despre "O nouă undă verde pentru A8: Ministerul Transporturilor a avizat secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Cum va arăta investiția terminată" pe Ziare.com

Avertisment pentru șoferi: CNAIR închide o porțiune din Autostrada A0 București Sud pentru reparații, la doar 4 luni de la inaugurare
Avertisment pentru șoferi: CNAIR închide o porțiune din Autostrada A0 București Sud pentru reparații, la doar 4 luni de la inaugurare
CNAIR închide temporar circulația, joi, pe un sector de pe Autostrada A0 București Sud dintre Jilava (DN 5) și Popești Leordeni (DN 4), pentru lucrări de reparații. Tronsonul de 13 kilometri...
Umbrărescu a pus sute de muncitori să lucreze non-stop pentru a urgenta Autostrada Ford. Când se va circula pe Drumul Expres Craiova-Pitești
Umbrărescu a pus sute de muncitori să lucreze non-stop pentru a urgenta Autostrada Ford. Când se va circula pe Drumul Expres Craiova-Pitești
Constructorul român Umbrărescu a adus peste 700 de muncitori și aproximativ 250 de utilaje și autocamioane pentru activitate non-stop pe Tronsonul 4 Colonești- Pitești al Drumului Expres...
#infrastructura, #infrastructura Romania, #Autostrada Unirii, #autostrada Unirii situatie, #Autostrada Unirii bani europeni CNAIR , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9728 RON

0.0017

1 USD = 4.4760 RON

-0.0039
  1. Celebrul Nouriel Roubini surprinde din nou lumea: Anunț neașteptat privind criza de la sfârșitul lui 2024
  2. Umbrărescu a pus sute de muncitori să lucreze non-stop pentru a urgenta Autostrada Ford. Când se va circula pe Drumul Expres Craiova-Pitești
  3. S-au schimbat preferințele celor care cumpără apartamente, odată cu creșterea prețurilor. Cele trei categorii de cumpărători
  4. Noua lege a pensiilor. Principalele modificari privind limita de varsta, stagiul de cotizare pentru femei si barbati
  5. Topul persoanelor fizice care au cele mai mari datorii la ANAF. Pe primul loc se află un bucureștean, care are de plătit o sumă uriașă
  6. O țară puternică din Europa cu peste 800.000 de români lovită de criză: Dezastrul nemaivăzut de 87 de ani
  7. De ce va duce e-TVA în faliment mai multe firme decât e-Factura. Problemele grave ale bonurilor fiscale pentru achiziții sub 100 de euro
  8. Averile românilor bogați care vor intra în vizorul ANAF. La ce riscuri se expun cei care nu își declară toți banii anul acesta
  9. Românii pot investi în noi titluri de stat Tezaur, începând de luni. Care sunt dobânzile
  10. Orașul în care poți cumpăra un Mercedes sau un BMW cu doar 50 de lei. "Să mai zică cineva că e scump la noi"