Inflația prinde din nou viteză și sare de 5%. Chiriile și ieșirile în oraș, mai scumpe cu peste 10% față de anul trecut

Miercuri, 11 Decembrie 2024, ora 10:50
380 citiri
Inflația prinde din nou viteză și sare de 5%. Chiriile și ieșirile în oraș, mai scumpe cu peste 10% față de anul trecut
Chiriile și ieșirile în oraș, mai scumpe cu peste 10% față de anul trecut FOTO Unsplash

Rata de creștere a prețurilor își confirmă tendința de accelerare în noiembrie, potrivit datelor publicate miercuri, 11 decembrie, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflației a urcat în luna noiembrie la 5,11%, de la 4,67% în octombrie. Față de luna octombrie, inflația este de 0,41%, alimentată în principal de creșteri ale facturilor la energie electrică și de scumpirea fructelor proaspete.

Față de luna octombrie, prețurile fructelor proaspete au urcat cu peste 6,5%, în timp ce citricele s-au ieftinit notabil. La energie, datele INS indică o scădere cu aproape 5% a facturilor la căldură, în timp ce facturile pentru energie electrică au crescut cu peste 3,4%.

Rata anuală a inflaţiei a depășit borna de 5%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%, conform Agerpres.

"Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,41%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 - noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 - noiembrie 2023) a fost 5,7%", se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,32%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 - noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 - noiembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

...citeste mai departe despre "Inflația prinde din nou viteză și sare de 5%. Chiriile și ieșirile în oraș, mai scumpe cu peste 10% față de anul trecut" pe Ziare.com

Rezervele de gaze ale României se golesc cu o viteză record. Unde exportă țara noastră cele mai multe resurse și care este situația în Europa
Rezervele de gaze ale României se golesc cu o viteză record. Unde exportă țara noastră cele mai multe resurse și care este situația în Europa
Date recente arată că, în contextul unui sezon rece care a început mai devreme și al dezechilibrelor din balanța comercială care înclină mult mai mult spre exporturi decât importuri,...
Guvernul Ciolacu analizează și posibilitatea creșterii TVA-ului de la 19%, la 21%: „Un român ajunge să muncească 8 luni dintr-un an doar pentru a-și plăti taxele"
Guvernul Ciolacu analizează și posibilitatea creșterii TVA-ului de la 19%, la 21%: „Un român ajunge să muncească 8 luni dintr-un an doar pentru a-și plăti taxele"
Anunț îngrijorător venit de la Ministerul de Finanțe, condus de Tanczos Barna, de la UDMR: după măsurile austere anunțate deja, Guvernul Ciolacu ia în calcul să crească și TVA-ul, de la...
#inflatie, #inflatie Romania, #chirie, #fructe, #energie, #facturi energie , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9728 RON

-0.0008

1 USD = 4.8266 RON

-0.0003
  1. Previziunea economică pentru 2025 a lui Warren Buffett, al 6-lea cel mai bogat om din lume
  2. Guvernul Ciolacu analizează și posibilitatea creșterii TVA-ului de la 19%, la 21%: „Un român ajunge să muncească 8 luni dintr-un an doar pentru a-și plăti taxele"
  3. Un reputat economist, previziune sumbră pentru România: „2025 se anunță a fi anul covrigului. La cum arată din punct de vedere financiar"
  4. ”În 2025 sunt șanse mari să intrăm oficial în recesiune”. Avertismentul unui economist pentru români
  5. Neptun Deep în 2025: Gazele din Marea Neagră cuvenite României nu pleacă din țară. Când începe exploatarea offshore și unde merg concret resursele energetice
  6. Rusia simte șocul total din Occident: Putin ar fi obligat să ia o măsură radicală
  7. Un mare oraș din România introduce o taxă specială pentru toți proprietarii de apartamente
  8. Un analist economic surprinde: ”2025, anul oportunităților”. Sfaturi practice pentru români
  9. Fost ministru de Finanțe, atac dur la PSD: ”Ești ori hoț, ori prost dacă, după ce cheltuiești aprope 800 de miliarde de lei doar în 2024, economia este în cap”
  10. Polițiștii de frontieră, proteste în stradă la scurt timp după aderarea deplină la Schengen: ”Venitul lor va fi diminuat cu 1.500 de lei” VIDEO