Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Până unde ar putea ajunge prețurile, după noile taxe ale Guvernului. „Consumatorii sunt dispuşi să plătească”

Duminica, 01 Octombrie 2023, ora 18:07
0 citiri
Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Până unde ar putea ajunge prețurile, după noile taxe ale Guvernului. „Consumatorii sunt dispuşi să plătească”
Prețul carburanților, în creștere FOTO Pixabay

Carburantul s-a scumpit din nou. Benzina standard în București costă duminică, 1 octombrie, între 7,19 lei și 7,45 lei.

Motorina standard costă între 7,73 lei și 7,88 lei.

Benzina şi motorina s-ar putea scumpi în perioada următoare, după ce Guvernul a decis să suprataxeze companiile de petrol şi gaze. Preţul carburanţior ar putea să ajungă la 9 lei pe litru, spun specialiştii din domeniu, potrivit observatornews.ro.

„E o mişcare firească să pasezi taxa consumatorului şi asta se poate întampla pentru că în România, în ciuda creşterii de preţuri şi cererea a crescut. Cu alte cuvinte, consumatorii sunt dispuşi să platească un preţ mai mare pentru acest produs, ca atare eu actor în piaţă am tendinţa de a crește preţurile”, a declarat Corina Murafa, expert în energie.

Guvernul supraimpozitează cu 0,5 % din cifra de afaceri a companiilor de petrol și gaze, cele care plătesc deja o taxă de solidaritate. Și exploatarea bogățiilor solului le va costa mai mult. Executivul vrea să majoreze de trei ori redevenţa pentru țiței, potrivit unor surse guvernamentale. Aceasta este acum 133 de lei pe tona. Anual, extragem 3 milioane de tone de țiței și doar 400 de milioane de lei ajung la bugetul de stat, scrie sursa citată.

Topul țărilor din Europa cu cele mai mari prețuri la benzină și motorină

Codacons, o organizație neguvernamentală italiană care are ca obiectiv protecția și promovarea drepturilor consumatorilor și ale cetățenilor, a publicat un top al țărilor din punct de vedere al prețului la carburanți. Potrivit surse citate, cel mai scump carburant din Europa se găsește în Olanda.

În schimb, cetățenii din Hong Kong se confruntă cu una dintre cele mai ridicate tarife la benzină din lume, cu prețuri ce se apropie de 3 euro pe litru (2,920 euro). Această situație face alimentarea cu combustibil un lux pentru locuitorii orașului asiatic. Pe de altă parte, Venezuela și Iran oferă cele mai accesibile prețuri la benzină, cu tarife ce coboară sub 2 eurocenți pe litru, prețurile fiind subvenționate de stat.

În Europa, cel mai accesibil preț la benzină se regăsește în Varșovia, unde se înregistrează o medie de 65,6 euro pentru un plin, în timp ce Amsterdamul se distinge prin cel mai ridicat tarif mediu, de 106,5 euro, cu aproape 41 de euro în plus (+62,3%) pe plin.

În ceea ce privește motorina, Malta oferă cel mai bun raport calitate-preț, cu o medie de 60,5 euro pentru un plin, în timp ce Suedia se plasează pe ultimul loc în această categorie, cu o medie de 111,2 euro, cu aproximativ 84% mai mult față de Malta.

Pe plan european, Olanda deține primul loc în ceea ce privește tarifele ridicate la benzină, cu o medie de 2,129 euro pe litru, urmată de Danemarca (2,086 euro), Grecia (2,040 euro) și Finlanda (2,026 euro). Italia ocupă locul cinci, cu un preț mediu de 2,001 euro pe litru, depășind Franța (1,971 euro) și Germania (1,942 euro).

În ceea ce privește motorina, Suedia deține prima poziție în clasamentul tarifelor ridicate, cu 2,225 euro pe litru, urmată de Finlanda (2,039 euro) și Belgia (1,955 euro). Italia ocupă locul șase în această categorie, cu o medie de 1,938 euro pe litru. În ceea ce privește tarifele mai accesibile la motorină, Malta (1,210 euro pe litru), Polonia (1,313 euro) și Bulgaria (1,450 euro) sunt printre cele mai bune opțiuni pentru șoferi.

În România, prețul carburanților pe 25 septembrie 2023, a fost de 1,472 euro pentru un litru de benzină și 1,549 euro pentru unul de motorină.

...citeste mai departe despre "Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Până unde ar putea ajunge prețurile, după noile taxe ale Guvernului. „Consumatorii sunt dispuşi să plătească”" pe Ziare.com

Strategii de extindere și fuziune în sistemul medical privat românesc. Clinica Oana Nicolau și dezvoltarea principiului de sănătate la 360 de grade
Strategii de extindere și fuziune în sistemul medical privat românesc. Clinica Oana Nicolau și dezvoltarea principiului de sănătate la 360 de grade
Sorin Nicolau este Co-Fondator al Clinicii Oana Nicolau, parte din rețeaua de clinici Regina Maria, un antreprenor care a apucat un drum neobișnuit pentru piața de business din România, și...
Cu cât a crescut economia României în trimestrul 3 din 2023. Domeniul de activitate care a depășit construcțiile în ponderea PIB
Cu cât a crescut economia României în trimestrul 3 din 2023. Domeniul de activitate care a depășit construcțiile în ponderea PIB
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat joi, 7 decembrie, date provizorii, de unde a reieșit faptul că produsul intern brut (PIB) al României a crescut în trimestrul 3, în termeni...
#preturi, #carburanti, #benzina, #motorina , #Stiri Preturi