ANRE reduce tarifele de transport si distributie a electricitatii, ca urmare a eliminarii contributiei de 2%

Joi, 09 Ianuarie 2020, ora 15:18
2910 citiri
ANRE reduce tarifele de transport si distributie a electricitatii, ca urmare a eliminarii contributiei de 2%
Foto: Pixabay

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) va reduce tarifele de distributie si transport al energiei electrice cu ponderi cuprinse intre 1,7% si 1,9%, incepand cu 15 ianuarie 2020, in urma eliminarii contributiei de 2% din cifra de afaceri pe care o plateau companiile din energie la bugetul autoritatii.

Astfel, potrivit unor proiecte de ordin, tariful de transport va fi redus cu 1,9%, pana la 17,97 lei pe MWh.

Tarifele de distributie vor scadea cu ponderi intre 1,7% si 1,8% si vor ajunge la urmatoarele valori: 122,92 lei pe MWh pentru Distributie Oltenia, 109,54 lei pe MWh pentru E-Distributie Banat, 134,02 lei pe MWh pentru E-Distributie Dobrogea, 116,67 lei pe MWh pentru E-Distributie Muntenia.

Electrica Transilvania Nord va avea un tarif de 106,5 lei pe MWh, Electrica Muntenia Nord va percepe 126,05 lei pe MWh, iar Electrica Transilvania Sud un tarif de 106,53 lei pe MWh, in timp ce Delgaz Moldova va factura un tarif de distributie de 132,24 lei pe MWh.

De la 1 ianuarie, ANRE majorase aceste tarife cu pana la 7,5%.

"Tarifele in vigoare de la data de 1 ianuarie 2020 includ in categoria costurilor de operare si mentenanta necontrolabile costuri aferente contributiei catre ANRE in procent de 2% din cifra de afaceri, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 33/2007 (...). Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2020, procedurile legale din OUG 33/2017 (...) referitoare la nivelul contributiei catre ANRE au fost eliminate", explica reprezentantii ANRE in nota de fundamentare.

In consecinta, ANRE trebuie sa modifice tarifele de transport si de distributie aprobate anterior aferente anului 2020 si sa le diminueze, avand in vedere reducerea contributiei de la 2% la 0,2%, mai spun oficialii autoritatii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a anunțat recent o actualizare majoră în toate platformele sociale ale companiei Meta, inclusiv WhatsApp, Facebook, Instagram și Facebook Messenger....
Dotare obligatorie pentru o categorie de operatori economici. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității în caz contrar
Dotare obligatorie pentru o categorie de operatori economici. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității în caz contrar
Operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii datelor fiscale către...
#tarife ANRE, #tarife transport energie electrica , #Pret energie