Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romanii vor sa cheltuie mai mult de Craciun desi restul europenilor strang deja cureaua

Romanii vor sa cheltuie mai mult de Craciun desi restul europenilor strang deja cureaua

Chiar si pe timp de criza, 45 la suta dintre romani vor sa cheltuie mai mult decat anul trecut in perioada sarbatorilor de iarna. La polul opus, 40 la suta dintre europeni vor sa isi limiteze cheltuielile pe cadouri, potrivit unui studiu Deloitte despre tendintele de consum la sfarsit de an.

In timp ce 60% dintre europeni se asteapta la un declin

economic si la scaderea puterii de cumparare in 2009, doar 45% dintre romani preconizeaza o  deteriorare economica anul viitor.

Si mai putini cred ca puterea lor de cumparare va scadea fata de anul trecut, chiar daca simt deja impactul crizei financiare, care la momentul realizarii studiului era inca la inceput, se arata in studiul Deloitte.

Potrivit acestuia, cumparaturile de Craciun nu vor fi afectate de criza financiara, iar 45% dintre romani intentioneaza sa-si mareasca cheltuielile in aceasta perioada. Totusi, comparativ cu anii trecuti, aproape jumatate dintre romani isi stabilesc un buget pentru sarbatori (48% fata de 37%, anul trecut) si 69% dintre ei prefera brandurile premium si nu sunt interesati de magazinele de discount.


"Acest studiu arata ca proverbialul apetit al romanilor pentru cumparaturi, desi se mentine ridicat, se reorienteaza treptat catre o abordare mult mai matura", sustine presedintele Deloitte Romania, George Mucibabici.


Din acest motiv companiile de retail trebuie astfel sa satisfaca dorintele consumatorilor, oferind in acelasi timp argumente solide pentru achizitii. Totodata, operatorii trebuie sa isi concentreze atentia asupra ofertelor speciale si a cumparaturilor realizate in perioadele anterioare si post-sarbatori, care vor atrage 78% din toate cumparaturile din Romania.


In topul listei de cadouri dorite in Romania raman imbracamintea si incaltamintea, dar in acelasi timp cererea de cadouri sub forma de bani si tichete cadou continua sa creasca. De asemenea, in tarile est-europene, primele doua optiuni pentru cadouri pentru adolescenti sunt computerele / laptop-urile si telefoanele mobile.


Mai mult, majoritatea romanilor (77%) isi cumpara cadourile mai ales din hipermarket-uri si sunt atenti la metodele de productie si tarile de provenienta. Potrivit studiului, topul primelor trei cadouri achizitionate online in Romania este format din carti (39%), bijuterii / ceasuri (24%) si MP3 Playere / iPod-uri (21%).


Referitor la criza financiara, 46% dintre romani considera ca economia este in recesiune, fata de trei sferturi dintre europeni si 50% dintre romani cred ca declinul financiar nu va avea un impact direct asupra situatiei lor personale.


Studiul privind cheltuielile de sarbatori a fost realizat in 16 state europene, in Africa de Sud si Statele Unite. Pentru Romania, Slovacia si Ucraina aceasta este prima editie. Informatiile au fost adunate prin Internet, cu ajutorul unui chestionar structurat si a unui esantion selectat in baza anumitor criterii (618 de persoane au fost intervievate in Romania).


"Este prima data in istoria studiului cand ne confruntam cu un mediu economic atat de instabil. In acest context, orice intentie de a anticipa nivelul cumparaturilor de Craciun include si o doza considerabila de incertitudine. Oricare ar fi intentiile de achizitii declarate astazi - studiul a fost realizat in ultima saptamana din Septembrie si prima saptamana din Octombrie - in acest an o mare parte din deciziile de achizitii vor fi luate, fara indoiala, in ultimul moment, in baza perceptiilor privind  mediul economic pe ansamblu si potentialul sau impact", au declarat reprezentantii Deloitte.

Consumatorii sunt ingrijorati mai ales de scumpirea alimentelor si a energiei.


Concluzia generala a studiului este ca Europa de Vest este din ce in ce mai axata pe economisire, in timp ce tarile din Europa de Est, inclusiv Romania, se axeaza pe cheltuieli, pentru ca aceasta regiune nu a simtit inca din plin impactul crizei internationale actuale.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1478 ori