Romanii din Spania au trimis mai multi bani in tara in 2008 decat in 2007

Luni, 13 Aprilie 2009, ora 11:56
4051 citiri
Romanii din Spania au trimis mai multi bani in tara in 2008 decat in 2007

Romanii din Spania au trimis cu 7,5% mai multi bani in tara in 2008 fata de anul 2007, in pofida crizei economice mondiale, in timp ce celelalte comunitati de imigranti au redus sumele trimise in tarile de origine, potrivit unui studiu citat de cotidianul spaniol El Pais.

Studiul realizat El Pais si compania Remesas.org arata ca romanii din Spania au trimis in tara cu 7,5% mai multi bani in 2008 - 325 de milioane de euro, fata de 303 milioane in 2007.

Prin comparatie, sumele trimise de columbieni si ecuadorieni in tarile de origine au scazut cu 28%, respectiv 23%.

Suma totala de bani trimisa de imigrantii din Spania in tarile lor de origine a scazut in 2008 cu 4%.

Astfel, daca in 2007 strainii au trimis acasa 2,02 miliarde de euro, in 2008 suma a scazut cu 81 de milioane, ajungand la 1.939 de milioane de euro.

Inigo More, de la Remesas.org, a explicat rezultatul sondajului pe de o parte prin impactul crizei economice, iar pe de alta prin faptul ca multi imigranti si-au adus familiile si s-au stabilit la Madrid.

Potrivit unui studiu al Fundatiei Soros din februarie, suma medie anuala trimisa de romanii din Spania in tara este de 5.100 de euro. 80% dintre emigrantii romani care au participat la cercetarea Fundatiei Soros spun ca au remis in ultimul an o parte din venituri in Romania.

Dintre acestia 50% au trimis bani in mod regulat, iar 28% au trimis ocazional sau neregulat.

Suma trimisa in tara difera in functie de venit, sublinia studiul. Cei care au venituri pana in 750 de euro lunar au trimis in ultimul an 3.400 de euro in tara, iar cei cu venituri intre 750 si 1.400 de euro au trimis in aceeasi perioada 6.800 de euro.

Spania este tara cu cea mai ridicata rata de somaj din Zona euro. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
România, în topul european al unui sector economic cheie. Producția a crescut mai mult decât în zona euro
Producţia industrială în UE şi zona euro a crescut în luna februarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2024, iar România se numără printre ţările membre cu cele mai importante creşteri...
#zona euro, # imigranti, # somaj, # economie , #stiri Impact