Romania, "repetenta" la capitolul intermedieri financiare

Joi, 02 Iunie 2011, ora 15:10
1426 citiri
Romania, "repetenta" la capitolul intermedieri financiare

Romania are cea mai redusa rata a intermedierii financiare din 12 state din Europa Centrala si de Est (ECE), cu o pondere a creditelor brute de 40% in Produsul Intern Brut (PIB) la finele anului trecut, potrivit unui raport al agentiei de rating Fitch.

Niveluri apropiate de cel din Romania au Slovacia (49,5% - locul 11), Turcia (50,2% - locul 10), Polonia (55,4% - locul 9) si Bulgaria (57,8% - locul 8), in timp ce Ungaria (155,8%), Lituania (147,9%) si Letonia (129%) ocupa primele trei pozitii dupa datele raportatre la sfarsitul anului precedent.

Ponderea depozitelor in PIB din Romania este, de asemenea, cea mai scazuta din regiune, la 33,9%.

O rata mai mare a depozitelor fata de PIB au Ungaria (42,8% - locul 11), Lituania (45,8% - locul 10) si Polonia (51,9% - locul 9), in timp ce Letonia (87,9%), Croatia (84,4%) si Cehia (74,1%) au cel mai ridicat nivel al economisirii din regiune.

Romania are si cea mai scazuta pondere a activelor in PIB, de 60,7%, potrivit raportului.

Procentaje apropiate de cel din Romania inregistreaza Polonia (81,6% - locul 11), Slovacia (83% - locul 10) si Lituania (88,4% - locul 9).

Primele in Europa Centrala si de Est dupa active raportate la PIB sunt Letonia (160,5%), Slovenia (140,65) si Estonia (135%).

Sistemul bancar
din Romania a avut anul trecut cea mai mare pondere din regiune a creditelor neperformante in soldul brut al imprumuturilor, de 20,5%, urmata de Lituania (19,7%) si Letonia (19%).

Cel mai scazut nivel a fost raportat in Turcia (3,6%), Slovacia (6,1%) si Cehia (6,5%). Sandardele de masurare a nivelului creditelor neperformante sunt bazate pe o metodologie mai conservatoare in Romania fata de restul statelor din Europa Centrala si de Est, noteaza Fitch.

In pofida unei reveniri la crstere economica anul trecut in Europa Centrala si de Est, respectiv Comunitatea Statelor Independente, ponderea creditelor neperformante a inregistrat o crestere substantiala in Bulgaria, Romania si Ucraina, reflectand intarzierea impactului contractiei/recuperarii economiei asupra calitatii activelor bancare. Fitch se asteapta la o stabilizare sau cel putin o incetinire a deteriorarii calitatii activelor in cele doua regiuni, odata cu extinderea efectelor economice pozitive.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#romania, #intermediere financiara , #stiri Impact