Posta Romana va inchide 7 sucursale

Vineri, 27 Mai 2011, ora 16:02
2654 citiri
Posta Romana va inchide 7 sucursale

Posta Romana va renunta la sapte sucursale, din cele 11 sucursale specializate cat are in prezent, in urma restructurarilor ce vor fi aplicate de companie, conform NewsIn.

Astfel, susursalele care vor ramane sunt: Sucursala Servicii Integrate, Sucursala Servicii Financiare, Sucursala Fabrica de Timbre si Muzeul National Filatelic.

Actualele Centre Regionale Retea Postala vor deveni Directii Regionale de Posta, urmand ca la nivelul acestora sa fie preluate activitatile de transport, administrare fond imobiliar, servicii de curierat rapid si IT. Pana la sfarsitul semestrului intai al anului 2011 vor fi stabilite structurile organizatorice si numarul de posturi din administratia centrala si din teritoriu.

Hotararea a fost luata in cadrul Consiliului de Administratie si aprobata vineri de Adunarea Generala a Actionarilor CN Posta Romana, iar organigramele vor intra in vigoare dupa modificarea HG 572/2010, privind aprobarea Strategiei de Restructurare si Modernizare a Postei Romane.

"Hotararea Consiliului de Administratie are ca scop eficientizarea structurii de conducere a companiei in vederea fluidizarii comunicarii la nivelul top managementului si a procesului de luare a deciziilor. Totodata, dincolo de impactul economic pe care il anticipam ca il va avea aceasta masura asupra bugetului Postei Romane, ne pregatim pentru liberalizarea pietei serviciilor postale ce va avea loc incepand cu 1 ianuarie 2013", a declarat presedintele-director general al companiei, Dumitru Daniel Neagoe.

Consiliul de Administratie al CN Posta Romana SA a decis joi o noua organigrama, hotarand, prin aceasta, modificarea structurii interne si reducerea posturilor de conducere din cadrul companiei.

De altfel, directorul general Daniel Neagoe spunea in aprilie, pentru NewsIn, ca Posta Romana, compania cu cel mai mare numar de angajati din Romania, intentioneaza sa isi reduca numarul angajatilor cu maxim 2.500 pana la sfarsitul acestui an, de la peste 35.000 in prezent.

Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pe 2011 al companiei, Posta Romana isi propune sa ramana astfel cu 32.663 angajati pana la finalul anului.

In ceea ce priveste anul in curs, reprezentantii Postei Romane estimeaza o usoara crestere a cifrei de afaceri fata de 2010, dar si pierderi nete de 810.000 lei.

La nivelul lui 2009, compania a inregistrat pierderi de 181,52 milioane lei, dupa ce in 2008 avusese un profit net de 32.793 lei. Cifra de afaceri din 2009 a Postei Romane s-a ridicat la 1,435 miliarde lei, in crestere cu 2,5% fata de afacerile realizate in 2008, de 1,4 miliarde lei.

Posta Romana are peste 35.000 angajati. Posta Romana este operatorul national din domeniul serviciilor postale avand drept actionar majoritar statul roman, reprezentat de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (75% din pachetul de actiuni) si Fondul Proprietatea (25% din pachetul de actiuni).

#posta romana restructurari, #sucursale posta, #dumitru neagoe, #presedinte posta romana , #stiri Impact