Moody's a revizuit in scadere ratingurile a 11 companii controlate de stat

Miercuri, 17 Iunie 2009, ora 13:21
1036 citiri
Moody's a revizuit in scadere ratingurile a 11 companii controlate de stat

Revizuirea in scadere a ratingurilor a 18 tari din Europa Centrala si de Est (ECE), ca urmare a recesiunii, deteriorarii situatiei financiare si a crizei sistemului bancar regional, ameninta rolul stabilizator al companiilor controlate, partial sau total, de stat, potrivit Moody's.

Moody's a revizuit in scadere calificativele a 11 astfel de companii in ultima perioada, situatie fara precedent, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara, precizeaza Mediafax.

"Istoric, chiar si in perioade de criza financiara, majoritatea companiilor controlate de stat au beneficiat de o mai mica sensibilitate la dificultatile economice, de acces solid la surse de finantare si o stabilitate mai ridicata a fundamentelor afacerii, sustinuta de ponderea ridicata a veniturilor reglementate", a declarat Richard Miratsky, analist Moody's.

In pofida rezultatelor financiare solide, perspectiva bonitatii acestor companii a fost afectata de recesiunea mondiala. "Criza financiara a afectat economia reala si s-a transformat intr-o recesiune mondiala grava, influentand perspectiva profilului de credit al companiilor controlate de stat", se arata in raportul Moody's.

Specialistii agentiei avertizeaza ca peste 40% din aceste companii sunt vulnerabile la revizuirile in scadere ale ratingurilor de tara, astfel ca viitoare modificari ale calificativelor sunt de asteptat, intrucat circa o treime din ratinguri au perspectiva negativa.

Companiile controlate de stat sunt active preponderent in domeniul utilitatilor si infrastructurii, se arata in studiu.

"Daca cererea de energie continua sa scada in ritmul inregistrat in primul trimestru al anului in anumite zone ale Europei Centrale si de Est, companiile din domeniile gazelor natrurale si electricitatii, care nu reusesc sa se adapteze la noile conditii macroeconomice, s-ar putea confrunta cu presiuni de revizuire in scadere a ratingului", considera Miratsky.

In plus, situatia economica dificila va avea un impact negativ asupra transparentei si predictibilitatii reglementarii preturilor in Europa Centrala si de Est, deciziile putand fi influentate de considerente sociale si politice.

"Situatia ar putea ingreuna indeplinirea obiectivelor si strategiilor pe termen lung ale companiilor reglementate de stat si ar putea afecta bonitatea acestora", a adaugat Miratsky.

Companiile ar putea genera fluxuri de capital mai scazute in 2009, ca urmare a problemelor economice, cu o posibila accentuare in 2010.

Moody's considera ca majoritatea companiilor, inclusiv cele controlate de stat, vor trebui sa-si reconsidere fundamental planurile de afaceri, pentru a se adapta la evolutia nefavorabila a climatului economic.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#companii, #ece, #rating, #stat , #stiri Impact