Moody's: 2010 va fi dificil pentru bancile romanesti

Luni, 26 Aprilie 2010, ora 15:55
1137 citiri
Moody's: 2010 va fi dificil pentru bancile romanesti

Agentia de evaluare financiara Moody's si-ar putea mentine perspectiva negativa asupra sistemului bancar romanesc in acest an, din cauza conditiilor economice dificile cu care statul se confrunta in continuare, arata un raport Moody's citat de NewsIn.

Performantele sistemului bancar romanesc vor fi in continuare afectate de perspectivele macroeconomice dificile.

Sistemul bancar romanesc a dat dovada pana in prezent de rezistenta la socurile economice, desi ratingurile au scazut ca urmare a diminuarii castigurilor si cresterii costurilor de creditare.

Potrivit raportului Moody's, anul 2010 va fi unul dificil pentru bancile romanesti, ducand la un nivel ridicat al provizioanelor pentru creditele neperformante si la o profitabilitate mai redusa, desi temerile legate de lichiditate si de nevoile de capital s-au atenuat.

Cu toate acestea, riscurile sistemice sunt reduse de angajamentul luat de grupurile bancare internationale cu subsidiare in Romania fata de Fondul Monetar International (FMI), de a-si sustine in continuare filialele si de a-si mentine expunerea pe piata romaneasca.

Pentru ca agentia de rating sa modifice la stabila perspectiva sistemului bancar romanesc este necesar ca economia sa inregistreze o crestere sustinuta, combinata cu o scadere a somajului.

De asemenea, trebuie ca tendinta de deteriorare a calitatii creditelor sa se reduca si profitabilitatea bancilor sa se redreseze, iar castigurile sa fie mai putin afectate de costurile creditelor.

Moody's sustine ca nivelul capitalizarii bancilor romanesti ramane bun, datorita sprijinului acordat de bancile mama.

Moody's a mentinut in ultima vreme o perspectiva negativa asupra tuturor sistemelor bancare din Comunitatea Statelor Independente (CSI), tarile baltice si Europa de Est, reflectand impactul crizei financiare asupra calitatii activelor, asupra castigurilor, capitalizarii si conditiilor de finantare.

Astfel, potrivit raportului, in care analizeaza evolutia ratingurilor si a perspectivelor din 12 tari, Moody's ar putea mentine in acest an perspectiva negativa asupra sistemelor bancare din Romania, Bulgaria, Ucraina, Ungaria, Kazahstan si Tarile Baltice, din cauza presiunilor negative asupra fundamentelor financiare si din cauza mediului economic dificil care persista in regiune.

In unele tari au inceput sa apara semne de stabilizare.

De aceea, agentia sustine ca perspectiva sistemelor bancare din Polonia, Rusia, Slovacia si Cehia ar putea fi majorata de la negativa la stabila in a doua jumatate a acestui an.

Moody's subliniaza ca orice majorare a perspectivelor va depinde de o ameliorare sustinuta a factorilor ce influenteaza creditarea, inclusiv mediul macroeconomic, calitatea activelor, generarea de venituri si conditiile din finantare.

"Avand in vedere incertitudinile legate de mediul macroeconomic, tendintele negative ale creditarii ar putea sa persiste in acest an in majoritatea sistemelor bancare din tarile europene emergente", a declarat Armen Dallakyan, analist Moody's. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bancar, #moodys, #negativa, #perspectiva, #sistem , #stiri Impact