Ministrii de finante din zona euro nu stiu cand vor reduce deficitele bugetare

Joi, 01 Octombrie 2009, ora 12:53
880 citiri
Ministrii de finante din zona euro nu stiu cand vor reduce deficitele bugetare

Ministrii de finante din zona euro, reuniti joi in Suedia, s-au aratat ezitanti in fixarea unei date pentru reinstaurarea disciplinei bugetare, dupa sutele de miliarde de euro cheltuite pentru a face fata crizei, relateaza AFP, citat de NewsIn.

"Nu cred ca vom putea avea un calendar exact sau comun" pentru punerea in practica a strategiilor de iesire din criza, a declarat ministrul portughez de finante, Fernando Teixeira dos Santos, la sosirea la o reuniune cu omologii din zona euro.

"Nu cred ca impactul crizei internationale va fi simetric in toate tarile.

Criza va afecta fiecare stat in mod diferit si fiecare tara va trebui sa-si defineasca propria 'strategie' la momentul potrivit", a adaugat el.

"Unele tari vor incepe sa iasa din criza inaintea altora si, bineinteles, aceste tari au nevoie mai curand de strategii de iesire", a explicat ministrul portughez. 

 

#bugetar, #criza, #deficit, #euro, #finante, #reducere , #stiri Impact