Fitch: Blocajul din spatiul aerian european nu va deveni o catastrofa economica pentru companii

Joi, 22 Aprilie 2010, ora 15:37
1441 citiri
Fitch: Blocajul din spatiul aerian european nu va deveni o catastrofa economica pentru companii

Blocajul fara precedent din spatiul aerian european va contribui la presiunile negative care afecteaza industria transporturilor aeriene, insa este putin probabil sa se transforme intr-o catastrofa economica pentru marile companii europene de transport pe calea aerului, considera analistii Fitch, potrivit Mediafax.

Totusi, daca situatia persista, presiunile semnalate de Fitch ar putea deveni mai severe, se arata intr-un comunicat transmis joi de agentia de rating.

"Eruptia vulcanica nu ar fi putut avea loc intr-un moment mai inoportun pentru industria europeana a transporturilor aeriene, cand abia incepuse sa vada semne de relansare. Procesul de revenire este intr-o etapa fragila, iar aceasta perturbare semnificativa a zborurilor va intarzia probabil progresul reusit de companii in directia imbunatatirii factorilor de credit. Din moment ce industria ramane intr-o pozitie financiara slaba, nu isi poate permite sa sufere noi socuri fara a-si pune in pericol accesul la credit", a declarat Sabrina Ran, associate director la Fitch EMEA Corporates.

Fitch considera ca norul de cenusa emanat de vulcanul care a erupt saptamana trecuta in Islanda nu se va transforma intr-o catastrofa financiara pentru marile companii de transport aerian din Europa, precum Lufthansa, Air France-KLM, British Airways sau Iberia, datorita lichiditatii solide a acestor grupuri si faptului ca impactul operational al zborurilor anulate va fi amortizat partial de scaderea costurilor de zbor.

Majoritatea marilor transportatori aerieni europeni dispun de lichiditati si rezerve financiare puternice, dar si de credite in sistem stand-by care pot acoperi orice lipsuri sau pierderi pe termen scurt.

Acesti factori cheie in amortizarea socurilor exterioare fac parte dintre lectiile invatate de industrie in 2001, dupa atacurile din 11 septembrie, noteaza Fitch.

Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni (IATA) estimeaza ca norul de cenusa a provocat scaderea veniturilor companiilor aeriene cu 1,7 miliarde de dolari, insa Fitch estimeaza ca aproximativ jumatate din aceasta suma poate fi recuperata numai din revenirea unei parti a pasagerilor pentru a cumpara bilete pe rutele care au fost inchise in ultimele zile.

Dintre toate companiile aeriene afectate de criza, Fitch considera ca cele mai mari pierderi au survenit la Lufthansa si Air France-KLM, cu pierderi zilnice de 25, respectiv 20 milioane euro din profitul operational.

Top 4 cele mai frumoase locații turistice din România, conform unei analize realizate de Sun Leader SRL. Restaurante, terase, spații evenimente
Top 4 cele mai frumoase locații turistice din România, conform unei analize realizate de Sun Leader SRL. Restaurante, terase, spații evenimente
România, o țară bogată în frumusețe naturală și istorie, este adesea descrisă ca un adevărat colț de rai pe pământ. Cu o varietate impresionantă de peisaje, de la munte până la...
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Când este momentul potrivit pentru a refinanța creditul tău
Ești în căutarea unei modalități mai eficiente de a-ți gestiona datoriile financiare? Ai luat în considerare vreodată refinanțarea creditului tău? În acest articol, te vom ghida prin...
#spati aerian, # catastrofa companii fitch , #stiri Impact