Dolarul se apreciaza modest, sustinut de statisticile privind sectorul serviciilor din Statele Unite

Marti, 06 Mai 2008, ora 13:13
1244 citiri
Dolarul se apreciaza modest, sustinut de statisticile privind sectorul serviciilor din Statele Unite

Dolarul s-a apreciat marti, dupa o crestere surprinzatoare in sectorul serviciilor din Statele Unite, insa urcarea a fost minima, pentru ca investitorii au fost prudenti in legatura cu moneda americana, pe fondul scumpirii petrolului la un nou record, relateaza Reuters.Pretul petrolului a depasit nivelul de 120,50 dolari/baril, atingand un nou record istoric, din cauza problemelor de aprovizionare din Iran si Nigeria. Scumpirea petrolului este perceputa ca un factor negativ asupra economiei americane.


Analistii considera ca urcarea indicelui serviciilor din Statele Unite are un efect redus asupra aprecierii dolarului, din moment ce multi jucatori din piata cred ca slabiciunea sectorului ipotecar din Statele Unite va continua sa exercite presiuni asupra economiei.


"Pentru moment, ritmul de apreciere a dolarului incetineste", a declarat directorul pentru strategie valutara din cadrul HSBC, Paul Mackel.


"Piata ezita sa aprecieze mai mult dolarul, dat fiind pretul record al petrolului", a adaugat acesta.


Mackel a adaugat ca dolarul a fost supus presiunilor si de un sondaj publicat luni de Federal Reserve, care a aratat ca bancile americane continua sa inaspreasca standardele de creditare atat pentru persoane fizice cat si pentru persoane juridice, ceea ce subliniaza impactul crizei creditelor.


Euro s-a depreciat marti cu 0,1%, la 1,5475 dolari, insa s-a mentinut peste nivelul minim al ultimelor cinci saptamani, de 1,5359 dolari, de saptamana trecuta, dupa ce traderii din Londra au revenit in piata dupa o sarbatoare bancara de luni.


Castigurile dolarului au fost reduse, dupa ce moneda americana s-a apreciat vineri, cand numarul de salariati din Statele Unite a scazut in aprilie mai putin decat se estima, cu 20.000, in timp ce rata somajului a scazut la 5,0%.


Cotatia monedei americane a fost aproape neschimbata, la 104,90 yeni, mentinandu-se sub nivelul de 105,69 yeni, atins vineri pentru prima data de la sfarsitul lunii februarie.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...