Cum explica petrolistii de ce carburantii au acelasi pret

Miercuri, 24 Iunie 2009, ora 09:40
1232 citiri
Cum explica petrolistii de ce carburantii au acelasi pret

Benzina costa in prezent cat costa in primul trimestru al anului trecut, iar motorina a ajuns la pretul din decembrie 2007, in contextul in care barilul de petrol nu mai costa 90 de dolari, ci a coborat sub pragul de 70 de dolari.

Principalul factor care a stopat o ieftinire mai puternica a carburantilor a fost deprecierea leului in comparatie cu moneda americana din ultimul an, spun reprezentantii principalelor companii petroliere.

Astfel, chiar daca acum pretul barilului este de 70 de dolari, in lei reprezinta echivalentul unui pret de 90 de dolari de la sfarsitul lui 2007, tinand cont de faptul ca un dolar costa acum 3 lei, iar in decembrie 2007 era 2,45 de lei.

Petrolistii spun ca un impact puternic asupra pretului la pompa l-au avut majorarea accizelor si cresterea taxelor aplicate produselor petroliere.

Mai mult, chiar daca barilul si-a dublat valoarea de la inceputul anului (de la 40 la 70 de dolari), preturile la carburanti nu au crescut la fel de rapid, in ciuda celor 18 majorari de pret care au avut loc de la inceputul anului.

"Pe fondul unei cresteri in perioada ianuarie-iunie cu peste 75% a cotatiei titeiului, pretul motorinei comercializate in aceeasi perioada a inregistrat o crestere de aproximativ 7%, iar cel al benzinei s-a apreciat cu 28%.

De asemenea, evolutia preturilor carburantilor in perioada 2008 - 2009 a fost puternic influentata si de cresterea cu aproximativ 11 dolari pe tona a nivelului accizei, deprecierea cu 28% a cursului leu/dolar si cu 15,5% a raportului leu/euro, dar si a majorarii cu 13,5% a taxei aferente Fondului Special pentru Produse Petroliere", explica reprezentantii Rompetrol, companie cu afaceri de 1,7 miliarde de euro pe segmentul distributiei de carburanti, care controleaza 25% din piata de profil.

Cele mai mici reduceri de pret din Europa

Potrivit statisticilor europene, comparativ cu perioada similara a anului trecut cand barilul era de aproape 140 de dolari, pe piata locala s-au aplicat printre cele mai mici reduceri de pret, cel putin in cazul motorinei.

Astfel, daca in Polonia preturile la motorina sunt mai mici cu 43% fata de anul trecut in euro, in Bulgaria si Ungaria procentele sunt de circa 35%, in Romania motorina s-a ieftinit doar cu 29%.

"In formarea pretului final al carburantilor intra o serie de factori care tin exclusiv de evolutia economiei din tara respectiva - nivelul accizei, curs valutar, cerere/oferta", spun reprezentantii Rompetrol.

In Romania, circa 50% din pretul pe care clientul il plateste la pompa se duce la bugetul de stat sub forma de taxe.

Cum a ajuns motorina sa fie iar mai ieftina decat benzina?

Declansarea crizei pe plan mondial si resimtirea efectelor acesteia si pe plan local au inversat tendinta inregistrata anul trecut pe piata comercializarii de carburanti, si anume aceea a unei motorine mai scumpe decat benzina.

Caderea sectorului de constructii si problemele cu care se confrunta in acest moment majoritatea firmelor de transport au facut ca din martie anul acesta cererea pentru acest tip de carburant sa scada, motorina devenind astfel din nou mai ieftina decat benzina si fiind comercializata la un pret aproximativ egal cu cel practicat in urma cu un an si jumatate. 

”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această...
#benzina, #buget, #motorina, #petrol, #taxe , #stiri Impact