Changeneers 2020: 15 idei de solutii tech isi propun sa schimbe in bine societatea de azi

Joi, 16 Aprilie 2020, ora 16:45
2538 citiri
Changeneers 2020: 15 idei de solutii tech isi propun sa schimbe in bine societatea de azi
Foto: Pixabay

Din peste 90 de solutii inscrise in cea de-a treia editie a competitiei Changeneers, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest si Samsung Romania, 15 echipe au fost selectate sa participe in finala competitiei ce va avea loc pe data de 25 iunie:

  • I FEEL IT - seturi de figurine tangibile menite sa faciliteze procesul de invatare al copiilor cu deficiente de vedere care printr-o aplicatie mobila pot spune povesti cu ajutorul descrierilor in limbaj braille si coduri QR (odata scanate in aplicatie spun povestea acelei figurine).
  • Univrse EduVR Platform - o clasa virtuala in care materia este predata intr-un mediu 360 sau VR, accesibila de pe telefon, laptop, dar si cu ochelari VR.
  • Venomia - solutie completa pentru automatizarea, gestionarea si digitalizarea proceselor dintr-o stupina.
  • AeroponixRobotics - sistem de tip aeroponie (sistem de crescut plante pe verticala) care reduce cu 85 % consumul de apa din agricultura, iar plantele cresc cu 45% mai repede intr-un mediu controlat.
  • Harta Reciclarii - prima platforma nationala, interactiva, care permite identificarea si localizarea punctelor de colectare selectiva a deseurilor reciclabile din Romania, oferind utilizatorilor si posibilitatea de a contribui la baza de date a hartii, prin adaugarea de noi puncte de colectare selectiva.
  • CasePlease - solutie prin care turistii pot sa isi depoziteze bagajele pentru cateva ore in locuri precum cafenele, hoteluri etc. si sa exploreze linistiti orasul.
  • Theatrum - aplicatie care pune la dispozitie toate informatiile necesare pentru planificarea unei seri la teatru: spectacole, actori, regizori, teatre si calendarul evenimentelor.
  • Over24h - platforma care ajuta familiile sa-si restabileasca stabilitatea financiara, sa economiseasca, sa isi gestioneze bugetul familiei si sa dobandeasca educatie financiara solida.
  • I'm Fine - sistem care ii ajuta pe cei cu tulburari mintale sa primeasca solutii personalizate si sa lucreze cu terapeutii potriviti printr-o aplicatie mobila conectata cu o platforma web pentru psihoterapeuti.
  • ZenParking - aplicatie care ajuta soferii sa isi rezerve locul de parcare inainte sa mearga intr-o zona aglomerata printr-un dispozitiv, montat pe locul de parcare.
  • Momsi.app - aplicatie sociala pentru mame, bazata pe proximitate, nevoi si interese comune.
  • CardioMedive - dispozitiv cardio medical care poate colecta si analiza mai multe semne vitale, afisand datele colectate medicului. Datele sunt colectate si analizate printr-un algoritm de AI, urmand a fi transmise sub forma de alerte cand algoritmul a detectat un eveniment si putand fi integrat usor intr-o platforma de telemedicina.
  • GoPack - aplicatie mobila ce serveste ca o platforma de comunicare pentru persoanele care vor sa trimita un pachet si cele care circula intre orase.
  • Cutia Taranului - platforma care ofera acces la hrana buna si locala, punand in legatura orasenii cu producatorii locali care fac livrarea la usa familiilor.
  • Smart Disinfection System - sistem care ajuta la dezinfectarea persoanelor, dar si a echipamentelor prin intermediul unor module printate 3d si folosind materiale ce pot fi procurate de la orice magazin de bricolaj.

Criteriile de selectie au vizat impactul pe care il poate avea solutia propusa, strategia de marketing si atragere a clientilor, fezabilitatea operationala si financiara, capacitatea echipei de a imbunatati si dezvolta solutia, precum si elementul inovator adus de tehnologie.

"Finalistii competitiei Changeneers 2020 demonstreaza inca o data ca in Romania potentialul pentru inovatie tehnologica este enorm - aici ne referim si la un numar record de inscrieri, respectiv 90 de start-up-uri, cat si la profilul si ideile start-up-urilor finaliste; solutiile propuse sunt foarte diverse, ingenioase si credem ca pot rezolva multe din problemele actuale cu care ne confruntam.

Ne bucuram sa fim alaturi de Impact Hub Bucharest in acest proiect si credem foarte mult in aceasta initiativa, pentru ca si misiunea noastra ca brand este aceea de a aduce beneficiile tehnologiei mai aproape de toti oamenii; iar acum, mai mult ca oricand, privind atat micro, cat si macro, tehnologia a devenit un enabler pentru toti. Le dorim mult succes finalistilor si asteptam cu nerabdare castigatorul acestei editii!", a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Romania & Bulgaria

"Nu incetam sa ne uimim de potentialul pe care il are tehnologia in viata noastra. Acum, mai mult ca oricand, suntem conectati prin tehnologie la spatii pe care altfel nu am avea cum sa le accesam. Si in acest an am gasit foarte multe oportunitati de dezvoltare tehnologica prin intermediul competitiei Changeneers si ne bucuram ca aceasta initiativa derulata in parteneriat cu Samsung Romania ofera sansa promovarii unei comunitati tech in Romania.

Cele 15 echipe selectate pentru finala competitiei Changeneers 2020 sunt foarte motivate si pregatite sa demonstreze ca inovatia prin tehnologie poate aduce un impact pozitiv in societate. Mult succes le dorim!" a declarat Oana Craioveanu, CEO si Cofondator Impact Hub Bucharest.

Calendarul programului:

Programul Changeneers va continua cu o serie de workshop-uri si training-uri sub forma unui bootcamp (23-24 aprilie), webinarii de suport (30 aprilie, 15 mai, 29 mai) si intalniri de review board (8 mai, 12 iunie).

Bootcamp-ul va presupune 2 zile de pregatire a echipelor selectate pentru finala prin sesiuni de mentorat care sa-i ajute pe finalisti sa-si defineasca modelul de business, sa-si dezvolte si evalueze produsul si sa-si imbunatateasca abilitatile de sustinere a unui pitch.

Echipele selectate vor lua parte si la o serie de webinarii de suport cu mentori si consultanti de business si intalniri de Review board cu membrii juriului care vor oferi recomandari si sugestii pentru a-i sprijini in dezvoltarea solutiei.

Pe 25 iunie va avea loc marea finala in care echipele selectate vor sustine prezentarea solutiei si progresul inregistrat in fata juriului si a publicului.

Mai multe detalii despre etapele din competitie pot fi gasite pe: https://changeneers.ro/competitie/

Despre Changeneers

Changeneers este programul complex care conecteaza pasionatii de tehnologie si provocarile sociale cu care ne confruntam prin 3 tipuri de oportunitati: competitie, meet-ups (intalniri de comunitate) si makerspace (folosirea gratuita a echipamentelor Samsung pentru testarea si validarea produselor digitale). In 2019, Changeneers a castigat locul 1 la categoria Digital Innovation la Romanian CSR Awards.

#Changeneers 2020, #finala Changeneers 2020 , #stiri Impact