Ce contine "Cosul pensionarului"

Miercuri, 27 Iulie 2011, ora 14:14
1713 citiri
Ce contine "Cosul pensionarului"

Alimente de baza, precum faina, zahar, ulei, malai si orez la "pretul cel mai scazut posibil" vor fi acordate lunar pensionarilor, contra cost, in cadrul proiectului "cosului de solidaritate", aprobat de Guvern.

"Din punct de vedere economic, programul nu implica un efort bugetar, nu se acorda subventii sau sprijin financiar si nu are impact negativ asupra incasarilor de TVA.

Este doar un efort suplimentar de organizare ce poate fi realizat de catre institutiile administratiei publice locale si centrale", se arata in memorandumul aprobat de Guvern pentru introducerea acestui program, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, programul va fi initiat de Guvern si implementat prin administratia publica locala, sub monitorizarea prefectilor.

Autoritatile administratiei publice locale pot participa la program, avand in vedere interesul pentru sustinerea sociala a pensionarilor, astfel ca "se conteaza pe colaborarea larga a acestora", este subliniat in document.

Pentru o buna comunicare publica, programul va putea beneficia de elemente de identificare vizuala proprii.

Pentru a identifica "solutiile normative" necesare programului, Guvernul a decis constituirea, la nivel de secretar de stat si specialist, a unui grup de lucru format din reprezentanti ai ministerelor Administratiei si Internelor, Justitiei, Finantelor, Agriculturii, Sanatatii, ai Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat si ai Consiliului Concurentei.

Solutiile trebuie prezentate Guvernului in maximum 21 de zile.

In document se mai arata ca, in conditiile in care pensia medie este de aproximativ jumatate din salariul mediu, ponderea pe care cheltuielile cu produsele alimentare o ocupa in cheltuielile unui pensionar este de circa 60%.

Guvernul precizeaza totodata ca 2011 este ultimul an de derulare a Programului European de Ajutorare pentru persoanele cele mai defavorizate (PEAD), cu finantarea UE.

"Programul propus raspunde unei dispozitii imperative de ordin constitutional, potrivit careia statul este obligat sa ia masuri de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent", se mai arata in document. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cosul pensionarului, # pensionari, # alimente, # ce contine cosul , #stiri Impact