Analistii: Masurile anticriza sunt prea vagi. E probabil sa aiba un impact relativ redus in economie

Marti, 18 August 2009, ora 09:17
1369 citiri
Analistii: Masurile anticriza sunt prea vagi. E probabil sa aiba un impact relativ redus in economie

Propunerile de masuri anticriza convenite de coalitia aflata la guvernare sunt prea vagi, fara cuantificarea eforturilor bugetare si a efectelor fiecarei actiuni, iar impactul asupra economiei ar putea fi relativ redus, apreciaza analistii contactati de MEDIAFAX.

"Formularea masurilor este prea vaga pentru a permite o evaluare a acestora, insa, la prima vedere, este probabil sa aiba un impact relativ redus in economie pe termen mediu, fiindca, in general, nu sunt orientate catre problemele structurale ale economiei romanesti. De exemplu, nu putem evita la nesfarsit restructurarea aparatului bugetar prin reducere de personal si/sau reducerea salariilor", a declarat Nicolaie Chidesciuc, senior economist ING Bank Romania, precizeaza Mediafax.

La randul sau, economistul sef al BCR, Lucian Anghel, sustine ca este nevoie de o detaliere care sa arate submasurile specifice, in ce interval de timp vor fi implementate, ce efort bugetar implica si ce beneficii aduc, precum si responsabilii pentru implementarea fiecareia in parte.

"In al doilea rand, orice plan anticriza este extrem de important de implementat foarte repede. Trebuie sa vedem exemplul Germaniei, care, dupa anuntul planului anticriza, a trecut de a doua zi la implementare", a adaugat Anghel.

Economistul ING a punctat ca problema principala a actualului Executiv este, avand in vedere deficitul bugetar foarte mare de la sfarsitul anului 2008, lipsa spatiului de manevra privind noi masuri de stimulare fiscala, care ar insemna cheltuieli si mai mari si, implicit, un deficit bugetar mai adanc.



"In acest moment este nevoie de recastigarea increderii investitorilor straini in economia romaneasca si asta inseamna, printre altele, masuri credibile de reducere a deficitului bugetar sub 3% din PIB pana la finalul lui 2011. Cheltuielile ar trebui sa se orienteze catre investitii, nu catre noi masuri sociale. Castigurile ar fi mult mai mari decat orice masuri de stimulare a economiei cu efect pozitiv pe termen scurt, insa unul negativ pe termen mediu", mai spune Chidesciuc.

El a criticat si modul in care s-a abordat problema lichiditatii monetare in sectorul bancar, aratand ca propunerile de crestere a ponderii imprumutului public intern pe termen scurt si foarte scurt in totalul imprumutului public intern si predominanta imprumutului public extern bazat pe eurobonduri in totalul imprumutului public sunt masuri contrare si chiar divergente.

"Referitor la lichiditatea din sectorul bancar cred ca exista deja o institutie care se ocupa de acest lucru, adica BNR, si o face destul de bine in prezent", a conchis economistul ING.

Anghel apreciaza propunerile privind investitiile in agricultura, respectiv mediu si irigatii, dar se teme ca la urmatoarea rectificare bugetara Ministerul Agriculturii va fi din nou printre institutiile cu cele mai mari reduceri de sume alocate.

"Interesanta este si propunerea privind creditul fiscal pentru renovarea si modernizarea locuintelor si cladirilor, care, aplicata corect, ar putea stimula piata constructiilor, a materialelor de constructii. Ramane de vazut cum si cand se va aplica", a mai spus economistul sef al BCR.

El a atras atentia ca este foarte important ca tot acest plan de criza sa nu se abata de la acordul cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana.

"Orice am implementa nu trebuie sa contravina intelegerilor, pentru ca ar face mai mult rau decat bine", a spus Anghel.

El este de acord ca banii de la buget ar trebui directionati cu precadere catre investitii, insa doar prin redimensionarea celorlalte cheltuieli publice pentru a nu adanci deficitele.

PSD si PDL au convenit luni asupra unui pachet de 32 de masuri anticriza.

Din cele 32 de masuri convenite, 15 privesc stimularea economica, 9 se refera la cresterea veniturilor bugetare, 6 au in vedere rationalizarea cheltuielilor bugetare si doua vizeaza cresterea lichiditatii monetare in sectorul bancar.


Vezi cursul de schimb BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această...
#anticriza, #bugetari, #eforturi, #guvern, #masuri , #stiri Impact