Bancile europene cresc salariile dupa reducerea bonusurilor bancherilor

Marti, 11 Iunie 2013, ora 12:30
1297 citiri
Bancile europene cresc salariile dupa reducerea bonusurilor bancherilor

Majoritatea bancilor europene anticipeaza ca vor majora salariile pentru a reduce impactul limitelor care urmeaza sa fie impuse de Uniunea Europeana (UE) asupra bonusurilor acordate bancherilor, potrivit unui sondaj citat de Bloomberg.

Studiul a fost realizat de compania de consultanta in resurse umane Towers Watson & Co. pe un esantion de peste 150 de reprezentanti ai departamentelor de resurse umane din sectorul bancar european.

Sondajul releva ca numai 7% dintre banci considera ca noile reglementari UE vor reduce cu succes nivelul compensatiilor din industria serviciilor financiare. Aproximativ 53% dintre respondenti au declarat ca institutia pe care o reprezinta ca creste salariile ca urmare a noilor erguli.

Ca urmare a limitarii bonusurilor, angajatii din sistemul financiar vor beneficia de asemenea de mai multe programe de training, contributii mai mari la fondurile de pensii si programe mai flexibile de lucru, potrivit raportului.

"Bancile sunt constiente ca, atunci cand limita asupra bonusurilor va intra in vigoare, multi dintre angajatii lor vor primi compensatii financiare mai reduse, astfel ca institutiile de credit vor fi nevoite sa acopere aceasta diferenta prin diverse masuri", comenteaza pentru Mark Shelton, director executiv la Towers Watson, citat de Bloomberg.

UE a prezentat in luna mai un proiect prin care vizeaza limitarea bonusurilor acordate bancherilor la de doua ori compensatia fixa. Regulile vor afecta toti angajatii din sistemul bancar care castiga mai mult de 500.000 euro pe an.

#banci bonusuri bancheri, #crestere salariu banci, #bonus bancheri , #Profit