Piata imobiliara a crescut cu 10% in 2015 si nu se va opri aici

Luni, 25 Ianuarie 2016, ora 10:37
2494 citiri
Piata imobiliara a crescut cu 10% in 2015 si nu se va opri aici

Piata imobiliara din Romania a crescut cu 10%, comparativ cu 2014, atat in ceea ce priveste valoarea, cat si volumul tranzactiilor realizate, urmand ca si in 2016 sa continue trendul ascendent, conform estimarilor RE/MAX Romania.

"Cu siguranta, 2015 a fost anul revenirii pietei imobiliare locale. Astfel, anul trecut am asistat nu doar la o majorare a pietei in principalele orase din tara, ci si la o crestere a increderii investitorilor care au relansat proiecte in toti polii principali precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Arad sau Brasov. In plus, observam ca piata are perspective de dezvoltare pentru urmatorii ani", a declarat Razvan Cuc, Presedintele RE/MAX Romania, intr-un comunicat remis Business24.

Preturile medii din principalele orase din tara sunt stabile, variind de la oras la oras, sustine acesta. Astfel, in Bucuresti si Cluj-Napoca, doua orase asemanatoare ca si efervescenta, pretul mediu pe metrul patrat, pe segmentul rezidential, este de cca. 1.000-1.100 euro, iar in Brasov ajunge la cca. 850 euro/mp. In Arad costul pe metrul patrat este, in medie, de 800 de euro, in timp ce in Sibiu se situeaza la cca. 700 euro/mp.

"In ceea ce priveste segmentul rezidential, suntem de parere ca piata va reactiona diferit in functie de orasul la care facem referire, asa cum s-a intamplat si in 2015. Insa, credem ca 2016 va aduce cresteri ale preturilor medii nationale cu cel putin 5% - atat la locuintele vechi, cat si la cele noi", a mai afirmat reprezentantul RE/MAX Romania.

Acesta a mai adaugat ca orasele mari din Romania, cu peste 300.000 de locuitori si care sunt poli de dezvoltare ai economiei locale, au si cele mai active piete imobiliare din tara, cu nuante de la un oras la altul, dictate de specificul economiei locale, de infrastructura si pozitionare geografica, de componenta universitara a orasului si de multe alte criterii.

#analiza imobiliare 2015, #piata real estate 2015 , #Tranzactii imobiliare