Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Numarul tranzactiilor imobiliare, in scadere accentuata

Numarul tranzactiilor imobiliare, in scadere accentuata
Chiar daca agentiile imobiliare au anuntat o scadere a tranzactiilor imobiliare la nivelul Capitalei, cererea de locuinte a inregistrat o crestere semnificativa de la inceputul anului, iar preturile locuintelor vor creste pana in toamna cu 5-10%, sustin reprezentantii companiei imobiliare Esop.

"La nivelul Capitalei, cererea de locuinte noi nu numai ca nu a scazut, dar a inregistrat o crestere semnificativa de la inceputul anului. Oamenii au in continuare nevoie de case, iar deficitul de locuinte noi este inca existent si are valori mari.



Exista, intr-adevar, in acest moment, un numar impresionant de proiecte rezidentiale in derulare, dar foarte putine dintre ele au fost deja date in folosinta, iar finalizarile anuntate pentru sfarsitul acestui an vor rezolva problema intr-un procent mic", sustin reprezentantii Esop.



Potrivit consultantilor companiei imobiliare, exista si aceasta prima perceptie ca preturile vor scadea, alimentata de zvonuri, de exemplul criza din SUA sau de declaratii hazardate ale anumitor persoane din real estet si nu numai. Cu toate acestea, analizele companiei imobiliare indica faptul ca preturile nu vor putea decat sa creasca in urmatoarea perioada.



"Intrebarea logica este de unde ar putea veni aceasta scadere, in conditiile in care pretul terenurilor creste, pretul materialelor de constructie creste alarmant, forta de munca in constructii e in continuare o problema si creste si ea ca si cost si, mai mult decat atat, bancile care finanteaza proiectele impun conditii din ce in ce mai severe.



Asadar, avand in vedere cererea de pe piata nesatisfacuta si in asteptare, presiunea exercitata de cresterea chiriilor si a costurilor privind constructiile, consideram ca e greu de crezut ca in toamna vor scadea preturile. Dimpotriva, analizele noastre sugereaza, pana in toamna, cresteri de 5 pana 10% la pretul locuintelor", a declarat Irina Petrescu, partener la compania imobiliara Esop Consulting.



Reprezentantii Esop mai spun in analiza despre situatia reala a blocajului din piata imobiliara ca bucurestenii au nevoie de case, vor sa-si cumpere o locuinta a lor si sunt atenti la intreaga evolutie a acestui fenomen.



Ba chiar mai mult, sunt atat de atenti incat iau in seama fiecare zvon, fiecare parere, fiecare idee si, mai ales, fiecare articol aparut in presa, in speranta - fireasca dealtfel - ca ar putea transforma achizitia locuintei lor intr-o afacere sau, cel putin, ca ar putea gasi un apartament considerabil mai ieftin fata de preturile vehiculate in piata de profil.



"Data fiind aceasta situatie, agentiile imobiliare anunta o scadere din ce in ce mai mare a tranzactiilor imobiliare, iar aceasta realitate a dus la discutii despre un blocaj pe piata imobiliara, despre o scadere a preturilor, ba mai mult despre o prabusire a pietei in urmatoarele luni.



Daca s-ar face un sondaj 90% din populatie, simpli privitori, dar si o parte din cei care lucreaza in aceasta industrie, ar afirma aceleasi lucruri; toti au deja viziunea unui colaps, pentru ca acesta este perceptia generala, alimentata de mai multe declaratii contradictorii, a mai spus Irina Petrescu.



Analistii Esop mai spun ca aceasta cauza reala a blocajului este data de scepticismul cumparatorilor. "Toata acesta conjunctura a fost alimetata in timp de zvonistica. Oamenii au in continuare aceeasi nevoie de case, dar le e teama sa cumpere, sau asteapta minunea mult vehiculata a scaderii preturilor.



Asadar, piata imobiliara se confrunta cu un mare scepticism din partea clientilor, in acest moment. Pe de o parte, ei nu vor sa plateasca o suma pe o locuinta al carei pret ar putea scadea iar pe de alta parte, avand exemplele catorva proiecte cu dezvoltatori mai putin seriosi, au dezvoltat o doza de neincredere intre ceea ce cumpara pe hartie si ceea ce li se ofera la sfarsit", incheie consultantii imobiliari.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1889 ori