Cersanit Romania vrea sa cumpere de la firma Barlinek doua terenuri, pentru 15 milioane euro

Marti, 09 Septembrie 2008, ora 09:46
2485 citiri
Cersanit Romania vrea sa cumpere de la firma Barlinek doua terenuri, pentru 15 milioane euro

Conducerea Cersanit Romania (RMRM) va propune actionarilor achizitia a doua terenuri cu o suprafata totala de peste 35 de hectare de la compania Barlinek Romania, pentru aproximativ 15 milioane euro, a anuntat, luni, compania. Terenurile se gasesc in localitatea Margineni, judetul Bacau, unul avand o suprafata de 11,56 hectare, iar celalalt de 23,74 hectare. Actionarii Cersanit se vor intalni in 13 octombrie.


Societatea are un capital social de 12,39 milioane lei, divizat in 4,96 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 1,02 lei. Actionarul majoritar al companiei este firma poloneza de obiecte sanitare Cersanit, care controleaza 99,36% din capitalul social.


Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq sub simbolul RMRM, iar potrivit ultimului pret de 1,02 lei, valoarea de piata a companiei este de 5,05 milioane lei (1,4 milioane euro).