Cine cumpara mii de hectare de terenuri agricole, in criza?

Duminica, 10 Mai 2009, ora 20:16
3425 citiri
Cine cumpara mii de hectare de terenuri agricole, in criza?

Profitand de scaderea preturilor si de foamea de bani a taranilor, diverse fonduri de investitii cumpara, in aceasta perioada, suprafete mari de terenuri agricole mai mult sau mai putin comasate si de fertilitati diferite. 

Deja acestea au achizitionat loturi de sute de hectare si au arendat alte mii de hectare, mai ales in partea de vest a tarii. Datorita fondurilor europene de care beneficiaza Romania, a terenurilor fertile si slaba concurenta din sectorul agricol, investitiile in acest domeniu reprezinta oportunitatea unei afaceri foarte profitabile, considera marii investitori in terenuri agricole.

In prezent, mai multe fonduri de investitii cu o vechime de peste 5 ani in domeniul agricol si forestier achizitioneaza de la fermieri terenuri agricole de categoriile 1, 2 si 3, insa doar suprafete mai mari de 500 de hectare, cu "orice grad de comasare".

Preturile sunt negociate de la caz la caz, in anunturile facute de aceste fonduri de investitii fiind specificat doar ca este vorba de "preturi corecte".

In plus, investitorii specifica faptul ca exclud mai mult de un intermediar de la proprietar pana la ei si ca "nu platesc comisioane".

Pe raza comunei CA Rosetti un taran vinde teren agricol, "in titluri", cu o suprafata de 150 ha, avand un grad de comasare de 80%.

Pretul, care include si cadastru, este de 1.700 euro/ha. Acelasi pret il are si un teren agricol de 170 hectare, in judetul Tulcea, in comuna Cerna.

In Calarasi, un teren intravilan cu o suprafata de 13,5 ha, cu toate utilitatile si o deschidere de 126 ml, avand cadastru, intabulare are un pret de 13 euro/mp, negociabil.

In judetul Gorj, terenul agricol este pretuit mai mult, ajungand la 2.300 euro/ha, avand cadastru si intabulare.

Mai jos, in judetul Ilfov, un particular vinde un teren in localitatea Buciumeni, cu suprafata de 20.400 mp, cu drum de acces auto asfaltat din soseaua Bucuresti-Targoviste, "ideal pentru constructii industriale sau case", cu un pret 45 euro pe mp.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#teren, #criza, #agricultura, #suprafete, #terenuri , #Terenuri agricole