Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania ar putea atrage anual investitii straine de opt miliarde euro

Romania ar putea atrage anual investitii straine de opt miliarde euro

Daca Romania isi va dubla eforturile in ceea ce priveste reformele, va putea mentine acelasi nivel al investitiilor straine directe ca si in 2006, de circa opt miliarde euro, in urmatorii trei-cinci ani, a declarat, joi, directorul programului Investment Compact al OECD, Anthony O'Sullivan.

Potrivit lui Anthony O'Sullivan, directorul programului Investment Compact al Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD), pentru cresterea investitiilor straine directe, este nevoie de o imbunatatire a imaginii Romaniei, realizata de o agentie profesionista, care sa promoveze oportunitatile de afaceri si sa ajute investitorii straini.

Intrebat daca Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS) este potrivita pentru rolul de promotor al imaginii Romaniei in mediul de afaceri strain, el a recomandat preluarea exemplului Czech Invest, institutia similara din Cehia, care a avut rezultate foarte bune si a creat o legatura permanenta intre investitorii straini si cei locali din Cehia.

"Romania are nevoie de o agentie one-stop-shop (o agentie care sa ofere servicii complete - n.r.)", a declarat O'Sullivan.

De asemenea, el a recomandat o imbunatatire a legislatiei anticoruptie, in ceea ce priveste achizitiile publice si conflictele de interese.

"Este nevoie de legislatie de calitate, de o analiza a costurilor si beneficiilor legislatiei care urmeaza sa fie adoptate, inaintate de aprobarea legilor in Parlament", a afirmat O'Sullivan.

Un alt sector in care Romania trebuie sa isi imbunatateasca performantele il constituie investitiile in capital uman. "Sunt investitori straini care nu gasesc forta de munca calificata in Romania si prefera sa investeasca in alta parte sau sa aduca forta de munca din afara. Capitalul uman vizeaza si sectorul judecatoresc, unde este nevoie de persoane mult mai competente decat in prezent", a aratat O'Sullivan.

In opinia lui O'Sullivan, toate aceste masuri sunt esentiale pentru ca Romania sa atraga, in continuare, un nivel important de investitii straine directe, mai ales in conditiile in care avantajul competitiv al salariilor mici nu va dura mai mult de doi-trei ani.

Investitiile straine directe in Romania au crescut in 2006 cu 34,1%, pana la 8.6 miliarde dolari, ritm egal cu media inregistrata la nivel global, de 34,3%, potrivit datelor preliminare publicate, recent, de Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD).

Fluxul global de investitii straine directe, la nivel mondial, a crescut, pentru al treilea an consecutiv, pana la 1.230 miliarde dolari, insa recordul de peste 1.400 miliarde dolari din 2000 ramane nedoborat, potrivit primelor estimari din acest an ale Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD).

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 966 ori