O noua directie de dezvoltare pe piata hoteliera din Bucuresti

Duminica, 19 August 2007, ora 16:38
1015 citiri

Hotelurile integrate in proiecte mai ample de dezvoltare urbana reprezinta noua directie de dezvoltare pe piata hoteliera din Bucuresti, potrivit unui studiu Peacock Hotels. In proiectele de dezvoltare imobiliara de anvergura din Bucuresti a aparut, ca nou concept, integrarea in proiecte mai ample a hotelurilor de capacitate ce variaza intre 250 pana la 350-400, vizand clasificarea la nivelul de patru sau cinci stele, generand o puternica sinergie cu zonele alocate birourilor, cu cele comerciale si de relaxare.

In acest context pot fi amintite proiectele intiate de River Invest - Sema Park in vestul orasului, proiectul AFI Europe/NCH - Cotroceni Park sau dezvoltarea proiectului grupului spaniol Fadesa, toate cu acelasi tip de abordare.

Proiectul Esplanada al grupului Trigranit va fi unul din cele mai spectaculoase, creand cea mai mare proprietate hoteliera cu localizare ultracentrala din Bucuresti, pe o suprafata desfasurata ce tinde spre 100.000 mp, potrivit surselor din piata.

In Casa Radio, aflata in zona centrala a Bucurestiului, pe malul Dambovitei, va fi dezvoltat un proiect imobiliar de catre Plaza Center, in parteneriat public - privat, proiect care va avea o suprafata construita de 360.000 mp. Ansamblul va fi dezvoltat in trei etape, in urmatorii sase ani, si va include o zona comerciala, spatii de birouri si peste 300 camere de hotel clasificate la cinci stele.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)