Numarul locuintelor date in folosinta s-a redus cu un sfert

Miercuri, 02 Iunie 2010, ora 11:00
1233 citiri
Numarul locuintelor date in folosinta s-a redus cu un sfert

In primul trimestru din acest an au fost date in folosinta 7.985 de locuinte, cu 2.610 mai putine fata de perioada ianuarie-martie 2009, potrivit datelor transmise miercuri de Institutul National de Statistica (INS) si preluate de NewsIn.

51,3 % din numarul total de locuinte date in folosinta in perioada ianuarie-martie 2010 au fost contruite in mediul urban.

Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate arata faptul ca, fata de trimestrul I 2009, in trimestrul I 2010, a scazut numarul locuintelor realizate din fondurile private cu 2.454, iar numarul locuintelor realizate din fondurile publice a scazut cu 156.

Potrivit Institutului National de Statistica, distributia in profil regional subliniaza o scadere a numarului locuintelor terminate pe total cu 2.610, scadere reflectata in toate regiunile de dezvoltare: Nord - Vest (-870 locuinte), Bucuresti - Ilfov (-566 locuinte ), Nord - Est (-509 locuinte), Sud - Est (-377 locuinte), Sud - Muntenia (-118 locuinte), Vest (-93 locuinte), Centru (-46 locuinte) si Sud - Vest Oltenia (-31 locuinte).

#ins, #locuinte , #Stiri Imobiliare