Investitorii imobiliari, ingrijorati de Romania

Vineri, 12 Iunie 2009, ora 08:56
2115 citiri
Investitorii imobiliari, ingrijorati de Romania

Investitorii din sectorul imobiliar, ce au parasit Europa emergenta la inceputul acestui an, revin in regiune, atrasi de ideea unor profituri mai mari, in contextul in care temerile legate de o posibila prabusire economica incep sa se tempereze, relateaza Reuters, potrivit NewsIn.

Cresterea economica din anii anteriori a fost sustinuta mai ales prin credite. Din aceasta cauza, investitorii raman ingrijorati in legatura cu Romania.

Desi, pana recent, Romania era una dintre destinatiile favorite pentru investitiile catre Europa de Est, datorita populatiei mari si relativ tinere si a cresterii cheltuielilor de consum, sustinute prin credite, incertitudinile legate de cresterea economica din urmatorii ani determina investitorii sa ramana prudenti.

Piete din Europa emergenta precum Polonia, a carei economie a facut fata relativ bine crizei economice, si Rusia, ce este sustinuta de scumpirea petrolului, devin din nou atractive pentru investitori, insa Ungaria si tarile Baltice sunt in continuare evitate.

"Iesim dintr-o perioada in care nimeni nu vroia sa intreprinda nimic, in contextul in care riscurile sistemice din regiune erau extrem de mari. Aceasta perioada este, in mod clar, una incheiata", a declarat Karsten Junius, analist in cadrul DekaBank.

DekaBank, cel mai mare manager de fonduri de proprietati din Germania, este unul dintre putinii investitori prezenti in regiune la inceputul acestui an, cumparand doua cladiri de birouri in Praga si Varsovia, afaceri ce s-au ridicat la 110 milioane euro.

"Suntem increzatori in achizitiile noastre in Varsovia si Praga. Dupa recesiune, estimam o revenire puternica a activitatii economice si, prin urmare, o revenire a capitalului si a pietelor imobiliare", a spus Junius.

Vanzarile din Europa Centrala si de Est au scazut la un nivel record de 220 milioane euro in primul trimestru din 2009, insa au existat semne de revenire in Aprilie, cu vanzari de 100 milioane euro, potrivit firmei de brokeraj CB Richard Ellis (CBRE).

"Exista in continuare ideea ca, pe termen mediu sau lung, va exista o crestere semnificativa in aceasta regiune", a declarat seful departamentului de cercetare pentru Europa Centrala si de Est din cadrul CBRE, Jos Tromp.

Europa Emergenta, ce se intinde din Cehia pana in Rusia, in zona Muntilor Ural, acopera o suprafata ce o depaseste pe cea a Europei Occidentale.

Piata totala a investitiilor in proprietati, in general cladiri comerciale cu o valoare de peste 10 milioane euro, este relativ mica, de numai 85 miliarde dolari, un sfert din valoare pietelor din Marea Britanie si Germania, arata datele CBRE.

Regiunea compenseaza pentru dimensiunile pietei si pentru riscurile mai mari prin randamentele ridicate ale proprietatilor, ce variaza de la 7% la o cladire in centrul economic al Varsoviei la 10% in Moscova.

Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Economia Germaniei va stagna în 2024, potrivit ultimelor prognoze realizate de cele mai importante institute economice germane. Estimările privind evoluția PIB în Germania au fost revizuite...
Își încalcă Lagarde mandatul? Șefa BCE, val de critici cu privire la declarațiile legate de tranziția verde a economiei
Își încalcă Lagarde mandatul? Șefa BCE, val de critici cu privire la declarațiile legate de tranziția verde a economiei
Ultima postare publică făcută de Christine Lagarde pe rețelele sociale a declanșat un nou val de comentarii critice din partea europenilor. Lagarde este acuzată că face declarații care...
#imobiliare, #investitori, #Romania, #profit, #economie , #Stiri Imobiliare