Guvernul a aprobat acordul renegociat cu Bechtel

Miercuri, 28 Septembrie 2011, ora 22:12
1406 citiri
Guvernul a aprobat acordul renegociat cu Bechtel

Executivul a aprobat forma renegociata a contractului statului roman cu firma Bechtel, Ministerul Transporturilor pregatind deja licitatiile pentru tronsoane la care compania americana a renuntat in urma renegocierii, relateaza NewsIn.

"Am luat de pe umerii romanilor ceea a pus guvernul Nastase, acel stigmat de cetatean de rangul 3 in Uniunea Europeana.

Chiar si acum avem probleme ca urmare a contractului de construire a autostrazii Transilvania, din pricina modului prin care a fost adjudecat si a clauzelor care-l guvernau", a declarat ministrul Anca Boagiu, referindu-se la contractul pentru autostrada Transilvania.

Boagiu a reiterat faptul ca noua forma a contractului cu Bechtel aduce statului roman o economie de 6 miliarde de euro, iar la avantajele pe care le-a mentionat anterior, ministrul Transporturilor a adaugat faptul ca au fost schimbate termenele de plata a facturilor de la 25 de zile la 65 de zile, iar garantia lucrarilor a fost extinsa de la 24 la 30 de luni.

In plus, cuantumul total al claimurilor depuse de Bechtel a fost coborat de la 380.000.000 de euro la 115.000.000 euro, platibili in trei transe, pana in luna mai 2012.

MTI a inceput deja procedurile pentru organizarea licitatiilor pe tronsoanele de autostrada la care Bechtel a recnuntat. Astfel, documentatia pentru tronsonul Nadasel-Gilau este finalizata si urmeaza licitatia de construire si se afla in pregatire proiectarea tronsonului Targu Mures-Campia Turzii.

"Putem visa pe viitor si la o alocare din sursele europene", a spus Boagiu, referindu-se la faptul ca UE s-ar putea arata dispusa sa aloce fonduri Romaniei pentru autostrazi in noua forma a contractului Bechtel.

"Aprobarea de catre Guvern al acordului este un al doilea succes pe saptamana aceasta dupa aprobarea de catre Comisia Europeana a doua tronsoane de autostrada: Nadlac-Arad si Orastie-Sibiu ce insumeaza 724.000.000 euro", a conchis Anca Boagiu.

Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a anuntat, in august, ca renegocierea contractului pentru autostrada Transilvania va reduce costurile finale estimate de la 9,9 miliarde de euro la 3,8 miliarde, compania Bechtel renuntand la executarea a sase din cele opt tronsoane de autostrada.

#guvern, #bechtel, #renegociere contract bechtel , #Stiri Imobiliare