Americanii au vandut, in august, actiuni romanesti de 34 milioane lei

Vineri, 22 Septembrie 2006, ora 14:00
879 citiri

Investitorii din Statele Unite ale Americii au vandut pe piata de capital din Romania actiuni in valoare de 9,75 milioane de euro, aproximativ 23,33 % din valoare totala a vanzarilor efectuate de investitorii straini in luna august, conform statisticilor publicate vineri de CNVM.Investitorii straini au vandut, in august, titluri in valoare de 147,41 milioane lei si au cumparat actiuni de peste 128,46 milioane lei, a informat un comunicat transmis Vineri de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Pe primul loc in topul cumparatorilor se situeaza investitorii din Suedia, care au achizitionat actiuni in valoare de peste 15,01 milioane lei, urmati de cei din Cipru cu 14,85 milioane lei si investitorii estonieni cu achizitii in valoare de 14,51 milioane lei.

Investitorii americani au vandut, in luna august, actiuni in valoare de 34,39 milioane lei (9,75 milioane euro), rezultat care-i plaseaza pe primul loc in clasamanteul lunii august. Ei sunt urmati la mica distanta de investitorii din Austria, cu vanzari totale de peste 29,91 milioane lei. Pe pozitia a treia se situeaza investitorii din Luxemburg, care au vandut actiuni de peste 17,18 milioane lei (4,87 milioane euro). Cele mai vandute actiuni au apartinut companiilor care activeaza in exctractia hidrocarburilor.

In primele opt luni ale anului, valoarea totala a actiunilor cumparate de investitorii straini a fost de 2,039 miliarde lei, in vrememce vanzarile efectuate de acestia au depasit 1,69 miliarde lei.

NewsIn