Achiziționarea primei locuințe: 4 secrete pentru viitorii proprietari

Joi, 24 Martie 2022, ora 18:15
1680 citiri
Achiziționarea primei locuințe: 4 secrete pentru viitorii proprietari
FOTO: Shutterstock.com

Una dintre cele mai importante achiziții pe care o poate realiza o persoană este cumpărarea unei locuințe. O investiție pentru o lungă perioadă de timp, căminul confortabil al familiei, casa poate fi un obiectiv important pentru mulţi oameni. Iată care sunt cele mai importante aspecte ce trebuie luate în considerare de viitorii proprietari, înainte de semnarea actelor pentru cumpărarea primei locuințe:

Evaluarea realistă a resurselor financiare disponibile

Înainte de a începe demersurile pentru achiziționarea primei case, este necesară o evaluare a situației financiare prezente și viitoare. Se recomandă un audit al finanțelor personale, cu proiecție pe minim 10 ani, având în vedere stabilitatea locului de muncă și oportunitățile de promovare. Vor fi considerate sursele de venit din familie, dacă este vorba despre un cuplu de tineri care-și doresc să aibă împreună prima locuință, pentru a-și întemeia un cămin.

Ca test, este util să pună deoparte lunar, timp de jumătate de an, echivalentul unei rate de credit pentru a putea vedea dacă își permit acest demers pentru o perioadă îndelungată. Vor avea în vedere și cheltuielile adiacente acestei achiziții: acte notariale, asigurarea locuinței ș.a.

Studierea opțiunilor de creditare pentru cumpărarea locuinței

Secretul achiziționării unei case în condiții avantajoase constă în studierea și compararea tuturor opțiunilor de creditare: credit pentru prima casă, credit imobiliar, credit ipotecar. În funcție de resursele disponibile, de situația profesională și personală, va fi aleasă cea mai potrivită formă de finanțare a investiției imobiliare.

Un credit imobiliar poate fi garantat și cu ipotecă pe alte imobile, iar un credit ipotecar se garantează obligatoriu cu ipoteca pe imobilul pentru care este acordat creditul. Evaluatorii autorizați vor stabili valoarea bunurilor aduse în garanție, pentru a stabili valoarea avansului și a ratelor lunare pe durata creditării.

Alocarea unor sume de bani pentru renovarea și mobilarea casei

Achiziționarea primei locuințe nu reprezintă doar o tranzacție financiară. Pentru a se bucura de acest moment important din viață, noii proprietari trebuie să aibă în vedere și lucrările de renovare a casei. Poate fi vorba de mici retușuri, zugrăvit și igienizare sau de o transformare radicală a interioarelor.

Această decizie este la alegerea persoanelor ce locuiesc în casa respectivă și depinde în mare măsură de sumele pe care le pot aloca pentru reparații, cumpărarea unor piese de mobilier și amenajarea încăperilor.

Un ajutor important vine din partea băncilor, prin cardurile de cumpărături și alte facilități pe care le au deținătorii de carduri, pentru achiziția în rate fixe, fără dobândă, a obiectelor necesare în noua locuință.

Colaborarea cu agenții imobiliare și specialiști în real estate

O recomandare importantă la achiziționarea primei case este consultarea unor specialiști în domeniul imobiliar. Aceștia îi pot ajuta pe viitorii proprietari să aleagă cea mai bună variantă, în funcție de bugetul disponibil, de cartierele unde își doresc să locuiască și de potențialul de dezvoltare a zonei.

Pentru că este o decizie care influențează major viața personală și profesională pe o perioadă îndelungată, cumpărarea primei locuințe trebuie să se bazeze pe informații clare și complete, oferite de firme specializate și de consultanți cu experiență în domeniile bancar și imobiliar.

#achizitionare casa, #achizitionare locuinta , #Stiri Imobiliare