Britanicii au cumparat parcul comercial din Sibiu pentru 83 milioane euro

Luni, 27 Noiembrie 2006, ora 14:14
1037 citiri

Fondul britanic de investitii North Real Estate Opportunities a cumparat European Retail Park Sibiu pentru circa 83 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, publicat luni de bursa londoneza.Pentru realizarea tranzactiei North Real Estate Opportunities Fund va apela atat la surse de finantare proprii, cat si la credite bancare. Britanicii estimeaza ca investitia va avea o eficienta de circa 8%.

Aceasta este prima achizitie a fondului pe segmentul comercial, care se incadreaza in strategia de dezvoltare a unui portofoliu de investitii cu risc scazut, care sa genereze venituri din chirii. Fondul intentioneaza sa isi extinda investitiile in domeniul imobiliar al spatiilor comerciale din regiune, se mai precizeaza in comunicat.

European Retail Park Sibiu este un proiect dezvoltat de compania belgiana BEL ROM si cuprinde patru mari operatori, respectiv Promenada Mall - centru comercial, Media Galaxy - pentru segmentul de bunuri electronice si electrocasnice, Real - hypermarket si BauMax - pentru produse de bricolaj (DIY - "Do it your self"). Suprafata totala construita a parcului comercial European Retail Park Sibiu este de 55.377 mp, avand o parcare de 1.500 de locuri.

Acesta este primul proiect al BEL ROM in Romania. Planurile companiei cuprind deschiderea a altor zece asemenea parcuri comerciale in tara, printre care in Targu Mures, Bacau, Deva, Braila. Belgienii estimeaza o valoare totala a investitiilor la aproximativ 500 milioane de euro.

La inaugurarea parcului, pe 17 noiembrie, oficialii BEL ROM au afirmat ca intentioneaza sa vanda European Retail Park Sibiu in maximum doi ani, estimand ca vanzarile la nivelul intregului parc comercial se vor ridica in primul an la peste 218 milioane euro.

North Real Estate Opportunities Fund Ltd este o companie britanica de investitii, cu sediul in insula Guernsey, axata pe achizitia de spatii comerciale din centrul si estul Europei, controlata de North Asset Management. Fondul este listat pe piata investitiilor alternative (AIM Market - alternative investments market) la bursa din Londra si are birouri la Londra si la Bucuresti.

North Asset Management este o companie de administrare a fondurilor, care isi concentreaza activitatea in periferia Europei. Compania functioneaza din iulie 2002. In prezent, compania administreaza fonduri de circa un miliard de dolari.

NewsIn