Londra a devenit cel mai scump oras din lume

Miercuri, 24 Septembrie 2014, ora 16:30
5788 citiri
Londra a devenit cel mai scump oras din lume
Londra

Londra a devenit cel mai scump oras din lume pentru mediul de afaceri, depasind Hong Kong-ul care a condus clasamentul mondial timp de cinci ani, potrivit raportului Live/Work Index Top 12 World Cities realizat de Savills.

Scaderea chiriilor rezidentiale, plus deprecierea monedei sunt doi factori principali care au coborat Hong Kong-ul pe al doilea loc, in timp ce Londra a fost "sustinuta" de aprecierea lirei sterline in raport cu dolarul si de cresterea chiriilor pentru birouri, conform Market Business News.

Cheltuielile pentru un executiv la Londra, inclusiv biroul, sunt de aproximativ 120.568 dolari pe an, comparativ cu 115.717 dolari in Hong Kong, 107.782 dolari in New York si 105.550 dolari in Paris.

Hong Kong

Totusi, Londra mai are mult pana ce va egala nivelul atins in 2011 de Hong Kong, respectiv 128.000 dolari pe an.

New York este pe locul al treilea, in timp ce Paris a ajuns pe locul al patrulea. Cu toate acestea, pentru companiile din tehnologie, Paris continua sa fie cel mai scump oras.

New York

In timp ce chiriile au crescut in Tokyo, yenul s-a depreciat. Costurile viata/munca din capitala Japoniei au scazut cu 23%, ceea ce a adus aceasta capitala pe locul al cincilea, cu doua pozitii mai jos decat in raportul anterior.

"'Confluenta de aur' dintre imbunatatirea economiei, cresterea chiriilor si o competitivitate mai buna au facut ca orasul sa fie din ce in ce mai atractiv pentru investitori", se arata in raport despre capitala Japoniei.

In orasele unde preturile erau mai reduse, cum ar fi Sydney si Rio de Janeiro, costurile au avut o crestere cu 58%, respectiv cu 86% din 2008. In acelasi timp, in India, unde economia a avut o crestere 'sovaitoare', costurile din Mumbai au scazut cu 21% in dolari, din 2008.

Costurile viata/munca au coborat cu 16% din 2008 si in Dubai, ceea ce face Emiratul un loc mai accesibil decat multe alte tari.

Dubai

"Acest an a avut o crestere mult mai modesta a preturilor imobiliare in aproape toate orasele unde suntem prezenti, iar in unele s-au aratat chiar mici scaderi. Ne asteptam ca aceasta tendinta sa continue datorita interesului investitorilor si relocarii activitatilor in orasele din a doua categorie", a spus Yolande Barnes, oficial al Savills.

Ea a adaugat ca fluctuatiile valutare au produs unele dintre cele mai mari schimbari in clasamentul realizat de companie, unde preturile sunt exprimate in dolari.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#top orase, #orase scumpe, #orase afaceri , #Spatii birouri