Romanii nu se mai inghesuie sa-si ridice locuinte

Vineri, 27 Februarie 2009, ora 13:03
1969 citiri
Romanii nu se mai inghesuie sa-si ridice locuinte

Numarul autorizatiilor pentru construirea de locuinte eliberate in luna ianuarie 2009 a scazut cu 42,7% fata de luna ianuarie 2008, ajungand de la 7.290 la 4.178 de autorizatii, a anuntat vineri, printr-un comunicat, Institutului National de Statistica (INS).

De asemenea, pentru cladirile rezidentiale au fost eliberate in prima luna a acestui an 2.469 autorizatii, in crestere cu 2,4% fata de luna ianuarie 2008.

Dintre acestea 67,1% sunt pentru zona rurala, mentinandu-se in aceeasi proportie ca in perioadele anterioare. In luna ianuarie 2009 s-au eliberat cu 58 mai multe autorizatii pentru cladiri rezidentiale decat cele din aceeasi luna a anului precedent.

Cele mai importante cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Sud-Est (+65 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (+58 autorizatii), Nord-Est (+44 autorizatii) si Sud-Muntenia (+27 autorizatii). Scaderi s-au inregistrat in regiunile Bucuresti-Ilfov (-76 autorizatii), Nord- Vest (-25 autorizatii), Vest (-20 autorizatii) si Centru (-15 autorizatii).

#autorizatii, #constructie, #locuinte, #rezidential , #Rezidential