Imobiliare: sase luni de cadere, in bloc

Miercuri, 24 Iunie 2009, ora 15:31
2233 citiri
Imobiliare: sase luni de cadere, in bloc

Volumul tranzactiilor imobiliare din Romania va scadea in acest an cu 65% fata de 2008, pana la 700 milioane euro, in conditiile in care in primele trei luni numarul tranzactiilor a scazut cu 37%, arata un studiu efectuat de compania de evaluare Darian Rom Suisse.

In 2008, volumul tranzactiilor s-a ridicat la aproximativ 2 miliarde euro, dublu fata de nivelul din 2007, de 1 miliard euro, mai arata studiul.

Numarul tranzactiilor din primul trimestru al acestui an s-a ridicat la 78.321, in scadere cu 37% fata de perioada similara din 2008.

De la luna la luna, numarul tranzactiilor a avut, insa, o usoara tendinta de crestere, de la 22.182 tranzactii imobiliare in prima luna din 2009 pana la 29.711 tranzactii in martie.

Bucurestiul ramane cea mai "efervescenta" piata imobiliara rezidentiala, cu o dinamica neobisnuita, fiind inregistrate schimbari extrem de rapide ale preturilor, mai arata studiul Darian.

Cele mai mari scaderi de preturi - de 46% - pe piata rezidentiala din capitala s-au inregistrat in 2009 pentru apartamentele mici, cu una sau doua camere, din zone periferice, pana la 1.000 euro/mp.

Preturile la apartamentele mici variaza, insa, intre 1.000 euro/mp si 2.500 euro/mp, in functie de zona unde se situeaza apartamentul, in timp ce apartamentele mari, cu doua sau trei camere, au inregistrat ieftiniri intre 27% si 33% in 2009, preturile situandu-se in intervalul 900 euro/mp si 2.200 euro/mp.

In cazul vilelor din capitala, preturile au scazut cu 21-30%, iar pretul pentru un metru patrat variaza intre 750 euro si 3.250 euro/mp, mai arata studiul.

Pe piata terenurilor din Bucuresti s-au inregistrat cele mai mari scaderi, de pana la 70%, sustine Darian, noile preturi variind intre 90 euro/mp si 250 euro/mp pentru terenuri industriale, 150 euro/mp -1250 euro/mp pentru terenuri cu un regim de inaltime mediu si 600 euro/mp - 3.500 euro/mp pentru terenurile cu regim de inaltime mare.

In acelasi timp, "scaderea va continua, mai ales in randul terenurilor achizitionate in scop speculativ", estimeaza compania de evaluare. Pe piata rezidentiala din provincie, scaderile de preturi sunt cuprinse intre 18% si 42% la valorile in euro, iar la preturile in lei, ieftinirile au fost de aproximativ 20-25%.

In acelasi timp, chiriile din provincie au scazut cu 10-40% la valoarea in euro, iar preturile la terenurile intravilane au inregistrat micsorari cuprinse intre 10% si 65% si sunt asteptate alte scaderi, cu aproximativ 10-15%, mai arata studiul.

Studiul Darian a fost realizat pe doua categorii de piete: Bucuresti si alte piete de dezvoltare, reprezentate de Iasi, Constanta, Cluj-Napoca si Timisoara, si au fost analizate doua sectoare ale pietei imobiliare: rezidential si terenuri.

#chrii, #imobiliare, #rezidentiale, #scadere, #tranzactii , #Rezidential