Prima Casa, sansa dezvoltatorilor imobiliari

Vineri, 25 Septembrie 2009, ora 23:40
2741 citiri
Prima Casa, sansa dezvoltatorilor imobiliari

Doua targuri imobiliare,  tIMOn si Targul National Imobiliar au loc in Capitala, iar dezvoltatorii s-au pregatit cu oferte speciale. Printre acestea se numara plata ratelor de catre dezvoltator, in primul an, discounturi sau consultanta pentru obtinerea unui credit imobiliar.

Printre locuintele care se incadreaza in programul Prima Casa, se afla apartamentele din cadrul complexului Greenfield, din zona Tunari si ansamblul Platinum Vitan Towers. Dezvoltatorul complexului Greenfield ofera un discount de 12% clientilor si le garanteaza acestora returnarea avansului, in cazul in care banca nu le aproba imprumutul. La Greenfield un apartament de doua camere costa 54.500 euro, fara TVA, iar la Platinum Vitan Towers locuintele costa 800 euro/mp.

Oferte care se incadreaza in programul Prima Casa sunt si in ansamblul Militari Residence, unde un apartament cu doa camere costa 44.100 de euro, iar in cartierul Corbeanca, la Antigua Residence, un apartament de doua camere are un pret de 49.900 de euro plus TVA.

Compania imobiliara Adama se ofera sa le plateasca ratele in primul an celor care cumpara o locuinta cu un credit "Prima casa".

"Avem apartamente cu doua camere care se incadreaza in cei 57.000 de euro garantati prin program. La complexul din Titan, in Bucuresti, pretul porneste de la 49.000 de euro plus TVA, in Ploiesti de la 39.000, iar in Bacau de la 44.000 de euro", spune Alina Necula, reprezentant vanzari, pentru Evenimentul Zilei.

Garsonierele costa 33.000 euro in ansamblul Red House, din zona Ghencea sau 39.000 de euro plus TVA in complexul Rasarit de Soare din cartierul Titan.

Cele mai ieftine locuinte de la Targul National Imobiliar sunt in Bulgaria: o garsoniera in apropierea statiunii Sunny Beach costa de la 9.750 de euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#casa, #dezvoltatori, #imobiliari, #prima , #Prima casa