Prima Casa, aproape de linia de finish. Interviu Dr. Ion Radu Zilisteanu

Joi, 07 Iunie 2012, ora 08:05
2394 citiri
Prima Casa, aproape de linia de finish. Interviu Dr. Ion Radu Zilisteanu

Creditarea in cadrul programului Prima Casa intra pe ultima suta de metri, analistii pietei imobiliare sustinand ca intreaga suma ar urma sa fie epuizata la inceputul toamnei.

In acest context, guvernul a anuntat plafonarea garantiilor la 200 milioane de euro, sumele ramase urmand sa fie redistribuite.

Potrivit hotararii de guvern, finantatorii participanti la acest program au obligatia de a notifica Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, cu privire la intentia de a solicita alocarea de sume din plafonul aferent anului 2012, inainte de data la care estimeaza ca vor consuma integral plafonul reutilizat. Astfel, sumele neutilizate de unele banci, vor fi realocate celor care au oferit mai multe credite pana in acest moment.

Despre programul Prima Casa, preturile apartamentelor, "emigrarea" bucurestenilor catre zonele din jurul Capitalei si alte investitii, a vorbit Dr. Ion Radu Zilisteanu, profesor asociat ASE, intr-un interviu acordat Business24.

Business24: In urma anuntului facut miercuri despre plafonul pentru programul Prima Casa, unii au titrat ca e vorba de o suplimentare a sumelor, in timp ce altii au scris ca se redistribuie sumele alocate. Care e varianta corecta?

Dr. Ion Radu Zilisteanu: Este o redistribuire a sumelor de bani necheltuite. Din ce am citit, asta rezulta, ca o serie din bancile care au intrat in programul Prima Casa nu si-au consumat plafonul, iar altele l-au epuizat. Atunci, cei care nu si-au consumat plafonul inseamna ca au creditat mai incet, si banii o sa fie redistribuiti catre alte banci care au creditat mai repede.

Se spunea ca intreaga suma de bani va fi epuizata pana in august-septembrie. Se mentine aceasta situatie?

Probabil cea mai mare parte din ea va fi consumata pana in septembrie, mai ales in perspectiva in care se poate ca acest program, Prima Casa, sa nu mai continue. Nu am auzit nicio declaratie oficiala care sa mentioneze faptul ca guvernul ar dori sa continue acest program.

Are acest anunt iz electoral in contextul in care, altfel, unele sume ar fi devenit blocate inainte de alegeri si deci creditele, inaccesibile?

Iz electoral ar avea continuarea programului Prima Casa. Aici e doar o redistribuire a sumelor, care s-a intamplat la fiecare dintre programele Prima Casa anterioare, de la 1 la 3, si e firesc sa fie asa.

Programul asa s-a si nascut, electoral, inainte de prezidentialele din 2009.

Ar fi benefica eventuala continuare a programului in anii urmatori

Ar fi bine sa continue pentru ca asta i-ar ajuta pe clientii tineri care in general nu au disponibilitati foarte mari, pentru a achita un avans de peste 20% si isi pot permite un avans de 5%.

Programul a avut un efect mai mult psihologic. Initial a generat 15.000-20.000 de credite pe an in conditiile in care numarul total de tranzactii la nivelul unui an e de circa 350.000. Nu a avut o cota de piata foarte mare, dar a avut un efect de natura psihologica, de redare a increderii.

Conform unui studiu, bucurestenii care vor sa se mute intr-un apartament vechi, inca mai asteapta un val de ieftiniri. Mai e loc pentru scaderea preturilor la apartamente in acest moment?

Bineinteles. Anul 2012 e destul de asemanator cu 2011 cu doua corectii. Una este legata de faptul ca Banca Centrala a impus noul regulament de creditare la inceputul anului care nu a facut decat un acces mai greoi la creditele denominate in valuta. Al doilea e legat de aceasta posibila terminare a programului Prima Casa.

Bancile s-au pregatit insa in aceasta eventualitate, creand pachete de credite asemanatoare cu Prima Casa...

Da, asa e. S-au creat credite alternative asemanatoare. Acestea ar putea sa tina locul si cu siguranta ca asta se va intampla. Numai ca aceste programe bancare alternative la Prima Casa au conditii mai dure in ceea ce priveste avansul pentru ca nu le permite BNR.

In ultimii ani, bucurestenii au inceput sa "emigreze" catre zonele din jurul orasului in incercarea de a fugi de zgomot si poluare. Care sunt cele mai dorite zone si unde gasim cele mai bune preturi?

Zona cea mai dorita este clar nordul Bucurestiului, de-alungul soselei Bucuresti-Ploiesti. Ca pret insa, cel mai bine e in sud. Directiile spre Oltenita sau spre Giurgiu.

Turismul romanesc se dezvolta in fiecare an, Romania devenind o locatie din ce in ce mai cautata de straini, dar si de romanii care vor sa isi faca vacantele mai aproape de casa. Este acum momentul investitiilor in proprietati din zonele turistice?

Da, sigur, in ceea ce priveste unitatile de cazare turistice exista o oferta extrem de mare. Sunt foarte multe pensiuni scoase la vanzare, mici hoteluri. Eu cred ca preturile sunt competitive si cineva care ar vrea sa faca o investitie intr-o astfel de unitate de cazare sau alimentatie publica ar putea, cu conditia sa dispuna de suficienti bani, pentru ca, altminteri, creditele bancare pentru astfel de scopuri sunt destul de greu de obtinut.

Sunt destul de putini clienti, iar asta o spun in conditiile in care destul de multe astfel de unitati de cazare sunt scoase la vanzare de un an, doi, trei si nu s-au vandut pana in momentul de fata desi proprietarii au tot scazut din preturi.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#program prima casa, #plafon Prima Casa 2012, #credite Prima Casa 4, #imobiliare Bucuresti , #Prima casa