ANEVAR: Piata de evaluari imobiliare va scadea in acest an cu 20%

Miercuri, 09 Septembrie 2009, ora 16:56
1489 citiri
ANEVAR: Piata de evaluari imobiliare va scadea in acest an cu 20%

Piata de evaluari a proprietatilor imobiliare va scadea in acest an cu circa 20%, comparativ cu 2008, cand a inregistrat o valoarea de circa 21 milioane euro, a declarat miercuri presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR), Adrian Vascu, potrivit NewsIn.

Reprezentantul ANEVAR a precizat ca situatia se poate schimba daca "de maine devine fulminant si functional programul Prima Casa".

"Pana in acest moment, scaderea medie a fost de 20-25% si cred ca reducerea, pe tot anul, nu va fi mai mare de 20%", a explicat presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania, prezent la Ziua Evaluatorilor din Romania.

Potrivit acestuia, pe piata de evaluare imobiliara sunt segmente care au inregistrat scaderi mai mari, dar si segmente care se mentin la aceeasi valoare din 2008.

"Per total, 2009 e interesant, pentru ca au fost segmente care nu au scazut deloc pana acum fata de 2008, cum sunt evaluarile pentru raportare financiara, in timp ce pe real estate scaderea e de cel putin de 25%", a mai spus Adrian Vascu.

In plus, acesta a adaugat ca piata totala de evaluare va scadea in acest an cu circa 20%, comparativ cu anul precedent, cand a inregistrat o valoare de aproximativ 30 milioane euro, principalul motiv fiind oprirea creditarii.

 

#creditare, # imobiliare, # evaluare, # segmente , #Prima casa