Kiwi Finance a intermediat credite de 11 milioane euro in S1

Miercuri, 29 Iulie 2009, ora 15:46
1416 citiri
Kiwi Finance a intermediat credite de 11 milioane euro in S1

Kiwi Finance a depus la banci dosare de creditare de 26,5 milioane euro in primul semestru din 2009, din care au fost aprobate imprumuturi de 11 milioane euro, a declarat, miercuri, directorul operational al brokerului bancar, Anamaria Rotar, transmite NewsIn.

"Kiwi Finance a intermediat cu rezultate pozitive credite de 11 milioane euro din totalul celor initiate, de 26,5 milioane euro", a spus Rotar.

Reprezentantii companiei au tinut sa precizeze ca nu doresc sa compare rezultatele inregistrate in prima jumatate a acestui an cu cele obtinute in perioada similara din 2008, deoarece "circumstantele la care ne raportam acum sunt diferite, in conditiile in care multi brokeri de credite au disparut sau si-au sistat temporar activitatea, iar piata a trecut printr-o faza de maturizare fortata".

Valoarea medie a creditelor intermediate de Kiwi Finance se ridica la 8.690 euro, fiind acordate in proportii egale imprumuturi cu ipoteca si credite negarantate.

Directorul general al Kiwi Finance, Anca Bidian, a confirmat ca firma isi pastreaza tinta de imprumuturi intermediate de 30 milioane euro pentru 2009.

Kiwi Finance este lider pe piata de brokeraj bancar din Romania si detine sapte sucursale, iar de la infiintare, din 2003, pana in prezent a intermediat credite de peste 460 milioane euro.

#kiwi, #finance, #credite, #milioane, #euro, #imprumuturi , #Ipoteca