Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Lipsa fortei de munca si a finantarilor va duce la amanari si intarzieri ale proiectelor de birouri

Lipsa fortei de munca si a finantarilor va duce la amanari si intarzieri ale proiectelor de birouri
Lipsa fortei de munca, a finantarilor si cresterea continua a preturilor in constructii, vor face ca o parte semnificativa a stocului de spatii de birouri aflat in prezent in faza de constructie sa inregistreze amanari pentru anii urmatori, potrivit companiei de consultanta Jones Lang LaSalle (JLL).

Reprezentantii Jones Lang LaSalle estimeaza ca pentru anul 2009, 30% din cei circa 340.000 mp spatii de birouri care se afla in prezent in faza de constructie sunt deja pre-inchiriati. Totodata, pentru anul 2010, consultantii estimeaza ca deja 280.000 mp de spatii de birouri se afla in prezent in faza de constructie.



"Avand in vedere factorii care limiteaza domeniul constructiilor pe piata locala, precum disponibilitatea fortei de munca, a finantarilor si cresterea preturilor in constructii, estimam ca o parte semnificativa a stocului aflat in prezent in faza de constructie va inregistra amanari", au declarat reprezentantii companiei de consultanta JLL.



In prezent, stocul modern de spatii de birouri din Bucuresti a depasit un milion de mp (birouri Clasa A si B), iar in prima jumatate a anului au fost livrati pe piata peste 130.000 mp, similar cu suprafata finalizata in semestrul 1 din 2007. Pana la sfarsitul anului, alti 200.000 mp se vor adauga stocului existent. "Estimam totodata ca 50% din stocul aflat in constructie este deja pre-inchiriat, iar in aceste conditii, in anul 2008 aproximativ 330.000 mp vor fi livrati pe piata locala", au mai spus reprezentantii companiei de consultanta, care recunosc faptul ca 100.000 mp din stocul anului curent reprezinta stocul de birouri prognozat initial sa fie finalizat in 2007.



Datele statistice ale companiei indica faptul ca peste 65% din stocul livrat este localizat in partea de nord a orasului, respectiv Baneasa si Pipera. Printre cele mai importante imobile de birouri finalizate in zona de nord sunt: Baneasa Business and Technology Park (26.000 mp), Twin Towers Ph1 (17.000 mp), Nord City Tower (8.500 mp) si Upground Corporate (22.000 mp). Alte imobile reprezentative finalizate in semestru I din 2008 sunt Premium Plaza (8.500 mp) in zona centrala de afaceri si Sema Parc (17.000 mp) in zona de vest.



"Preluarea de spatii de birouri in prima parte din 2008 a depasit 90.000 mp. In aceasta cifra se reflecta contractele de inchiriere finalizate in S1 2008 atat pentru spatiile de birouri care se vor finaliza/s-au finalizat in 2008 cat si pentru imobilele care se vor livra pe parcursul anului 2009. Estimam ca pentru intreg anul 2008 preluarea de spatii de birouri va depasi 200.000 mp, nivel similar cu primul semestru din 2007", mai spun consultantii.



Preinchirierile raman o caracteristica a pietei locale de birouri, in special pentru zonele centrale si bine deservite de mijloacele de transport in comun. Astfel, din totalul suprafetei inchiriate in semestrul 1 din 2008, coridorul Barbu Vacarescu-Floreasca detine 29%, urmeaza zona de vest cu peste 18%, Pipera Oras si Pipera Nord cu 11%, zona de nord cu 13,2%, iar zona de centru-est cu 13,6%.



"In timp ce zona centrala si din nordul orasului continua sa atraga interesul majoritatii potentialilor chiriasi, s-a observat un interes crescut si pentru diverse zone din partea de vest a orasului. Zona vestica deja beneficiaza de infrastructura existenta, in special de mijloace de transport in comun, precum si de o continua reabilitare urbana a fostelor platforme industriale. Rata de neocupare la sfarsitul trimestrului 2 al anului 2008 a fost de 1,1%, in timp ce in zona centrala de afaceri (definita ca Piata Victoriei si strazile adiacente) s-a mentinut in ultimele 12 luni in jur de 0%", adauga cei de la JLL.



Acestia estimeaza o crestere a ratei de neocupare spre mijlocul anului 2009 ca urmare a unor livrari masive de spatii de birouri in zona de nord a orasului. "Pe termen mediu, estimam rate mici de neocupare pentru zona centrala de afaceri", conchid consultantii.



In ceea ce priveste chiriile pentru spatiile de birouri de calitate superioara acestea au urmat un trend ascendent in ultimele sase luni atingand valori de 20- 22 euro/mp /luna in zonele de centru-nord, in timp ce in zona centrala de afaceri sunt de 25 euro /mp/luna (chiar mai mari pentru anumite imobile si/sau etaje din cadrul anumitor imobile). Spre deosebire de acestea, in cazul contractelor de pre-inchiriere in zona Pipera (amplasata in afara limitelor orasului), chiriile au urmat un trend descendent; in acelasi timp pentru unele imobile noi amplasate pe Bulevardul Dimitrie Pompei s-a inregistrat o crestere de pana la 17-18 euro/mp/luna. Zona de vest marcheaza chirii cuprinse intre 15-18 euro/mp/luna.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1399 ori