Au crescut chiriile la apartamente

Marti, 21 Februarie 2006, ora 11:55
1178 citiri

Efecte in lant pe piata imobiliara: dupa escaladarea, din ultimii ani, a preturilor la vanzare, a urmat o majorare si pe segmentul inchirierilor.Ca sa stai o luna intr-o garsoniera (sau alt tip de locuinta) trebuie sa platesti o anumita suma, in functie de oras, zona si conditiile oferite. Daca vei compara aceasta suma cu aceea care ti s-ar fi cerut in februarie 2005, vei constata o crestere semnificativa. Pe piata imobiliara se lanseaza multe opinii privind majorarea chiriilor. In absenta unor statistici oficiale, specialistii pronunta diferite procentaje, intre 20% si 50%.

In 2003 si 2004, preturile de vanzare ale apartamentelor au urcat spectaculos. Pentru 2003, numerosi agenti imobiliari au vorbit chiar despre o dublare a preturilor.

Mai multe firme in cautare de spatii

2005 a fost un an mai cuminte: s-au inregistrat scumpiri, dar mai moderate, media fiind undeva intre 10 si 15%. In acelasi timp insa, chiriile au luat-o in sus, iar explicatia pare sa vina tocmai de la scumpirile din anii anteriori. A"Dupa cum am mai declarat, in mod obisnuit, chiria lunara este in jur de 1% din valoarea de piata a locuintei. Cresterile succesive de preturi au condus la o coborare sub acest barem, astfel ca s-a ajuns pe la 0,7%A", a afirmat Octavian Popescu, consultant imobiliar la ANV Consult Bucuresti. A"Inca de anul trecut, chiriile au avut tendinta sa revina la acel 1% si, prin urmare, au inceput sa creasca. Pe de alta parte, au aparut tot mai multe firme care cauta apartamente de inchiriat, in special la parterele blocurilor. O alta cauza ar fi devalorizarea monedei euro.

Proprietarii vor sa obtina aceleasi sume in lei si atunci ridica tarifele exprimate in valuta. Pentru a fi sigur ca nu gresesc, nu as vrea sa dau un procentaj mediu referitor la cresterile din Capitala. Dar va pot prezenta un exemplu: pentru un apartament din zona Nerva Traian pe care il inchiriam in 2005 cu 350 euro pe luna, se platesc acum 500 euro pe lunaA", a mai spus Octavian Popescu.

Scumpirile difera in functie de cartier

Fenomenul se manifesta destul de pregnant si la Timisoara. A"Chiriile au crescut, dar in anumite zone ale orasului si la anumite tipuri de imobileA", a aratat Adrian Costi, administrator la Imo Centrum Timisoara. A"La Take Ionescu, pe langa complexul studentesc, in apropiere de Mall, ca si in ultracentral, chiriile la apartamentele cu doua camere au urcat, comparativ cu luna februarie a anului trecut, de la 250 euro pana pe la 300, chiar 350 euro pe luna. In aceste zone, putem vorbi de majorari de pana la 50%, dar exista si portiuni unde nu au avut loc cresteri atat de accentuateA", a adaugat Adrian Costi.

Nici Cluj-Napoca nu ramane mai prejos. A"Anul trecut pe vremea asta, in cartiere nu foarte selecte, inchiriai o garsoniera cu 100-110 euro pe luna, iar acum tarifele ating 130-140 euro lunar. La apartamentele cu trei camere, de la 200 euro s-a ajuns la 250-300 euro pe lunaA", ne-a informat Tudorel Sovar, director general la agentia imobiliara Albatros Cluj-Napoca. (V.G.)

Timisoara: investitiile influenteaza piata

A"Salturile chiriilor produse in Timisoara au mai multe cauze. S-au inasprit conditiile la acordarea creditelor ipotecare, astfel ca o parte dintre cei care doreau sa vanda s-au reorientat. Totodata, sa nu uitam ca acest oras este unul atractiv pentru investitori. Deschiderea Mall-ului, in toamna trecuta, a creat mai multe locuri de munca si, implicit, a condus la un aflux de nou-veniti in urbea de pe BegaA".

BANII NOSTRI - COTIDIAN ONLINE DE FINANTE SI AFACERI