Imobiliare: pretul apartamentelor, la un nou minim

Luni, 06 Decembrie 2010, ora 14:23
2443 citiri
Imobiliare: pretul apartamentelor, la un nou minim

Dupa o scadere de 3%in luna octombrie, preturile apartamentelor din marile orase din Romania au continuat sa se ieftineasca cu alte doua procente si in noiembrie, un nou prag minim fiind atins pe segmentul apartamentelor la nivel national. 

Valoarea Indicelui national imobiliare.ro pentru luna noiembrie a ajuns la valoarea de 1.049 euro/mp util, cu 21 euro/mp mai putin decat in luna precedenta.

Fata de aceeasi luna a anului trecut, cand Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.218 euro/mp, la nivelul intregii tari, preturile apartamentelor sunt in prezent cu aproape 14% mai mici.

La fel ca si in lunile anterioare, preturile au continuat sa scada, fiind atinse noi praguri minime la majoritatea categoriilor de apartamente din orasele analizate. 

« Anul a inceput intr-o nota optimista, cei mai multi jucatori din piata au estimat chiar o stabilizare a preturilor. Insa primele 11 luni ale acestui au adus scaderi semnificative, scenariu la care ne asteptam si in primele luni ale anului viitor », sublineaza Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Bucuresti

Indicele imobiliare.ro pentru Bucuresti indica in luna noiembrie o valoare medie de 1.164 euro/mp util pentru apartamentele noi si vechi din Capitala, in scadere cu 1%, fata de luna precedenta, fiind atins un nou prag minim de la inceputul crizei imobiliare pana in prezent.

In comparatie cu aceeasi luna a anului trecut, preturile solicitate in prezent sunt in medie cu 11,8% mai mici.

Tendinta de scadere a fost resimtita in special la nivelul apartamentelor vechi din Capitala a caror pret a scazut cu 1,9%. Apartamentele noi, insa, au inregistrat o scadere de 0,4%.

Pretul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucuresti a ajuns in luna noiembrie la 1.329 euro/mp de suprafata utila, in scadere cu 0,4% fata de luna octombrie, cand valoarea medie a unui metru patrat util era de 1.334 euro. 

In comparatie cu aceeasi luna a anului trecut, pretul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 12,7% mai mic. 

Cea mai dinamica evolutie au avut-o apartamentele noi cu o camera, care s-au ieftinit cu 3,2% in ultimele 30 de zile. Pretul apartamentelor noi cu doua camere a inregistrat o crestere de 0,8% in ultima luna, iar pretul apartamentelor cu trei camere a inregistrat o scadere de 0,4%.

In noiembrie, pretul apartamentelor vechi din Capitala a continuat sa scada. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru aceasta categorie de apartamente a ajuns la 1.104/euro mp de suprafata utila, cu 1,9% mai putin decat in luna precedenta si cu 12,5% mai putin decat in aceeasi luna a anului trecut. 

Nu toate tipurile de apartamente vechi au inregistrat scaderi. Apartamentele cu una si doua camere s-au ieftinit cel mai mult, cu 2,7%, respectiv 1,9%. Apartamentele cu trei camere au inregistrat o scadere de 1%, in timp ce pretul apartamentelor cu patru camere a crescut cu 0,1%.

Brasov

Dinamica segmentului rezidential a fost relativ temperata in luna noiembrie. Astfel, conform Indicelui imobiliare.ro, pretul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vanzare are o valoare de 877 euro/mp de suprafata utila, cu 1,1% mai putin decat in luna precedenta. 

In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, pretul mediu actual este cu 8% mai mic. Cele doua categorii de apartamente, noi si vechi, au avut o evolutie asemanatoare. 

Pretul apartamentelor noi din ansamblurile rezidentiale brasovene a scazut in noiembrie cu 1,3%, pana la 923 euro/mp, in timp ce pretul apartamentelor vechi a inregistrat o scadere de 1,2%, pana la 874 euro/mp util.

Fata de aceeasi perioada a anului trecut, apartamentele noi sunt cu 4,9% mai ieftine, iar cele vechi cu 8,2%.

In luna noiembrie, in Brasov, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 1,2%, pretul acestora coborand de la 885 euro/mp util pana la o valoare medie de 874 euro/mp util si au atins totodata cea mai mica valoare inregistrata de la inceputul crizei imobiliare. 

Apartamentele cu o camera, pentru care cererea se mentine la un nivel acceptabil, s-au ieftinit cu 2,4%, in schimb, pretul cerut pentru cele cu doua si trei camere a scazut in noiembrie ceva mai putin, cu 0,4%, respectiv 1,1% fata de luna precedenta. 

Apartamentele cu patru camere s-au ieftinit cel mai mult, cu 3,8% pana la 804 euro/mp si raman in continuare cele mai ieftine raportat la pretul mediu pe metru patrat de suprafata utila.

Cluj-Napoca 

Dupa o perioada mai lunga in care pretul apartamentelor din Cluj-Napoca a avut o evolutie atipica, luna noiembrie este a doua luna consecutiva in care asistam la ieftiniri pe piata rezidentiala clujeana. Astfel, in noiembrie, preturile apartamentelor au scazut cu 1,4%, inregistrandu-se cea mai mica valoare din acest an, 990 euro/mp.

Astfel, Indicele imobiliare.ro coboara pentru prima data in ultimele zece luni sub pragul psihologic de 1.000 euro/mp util. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, valoarea actuala este cu 5,2% mai mica. 

Scaderea a fost inregistrata atat la apartamentele noi cat si la cele vechi. Pretul apartamentelor noi a scazut cu 2% pana la valoarea de 967 euro/mp util. Pretul apartamentelor vechi a scazut cu 1,7%, pana la valoarea de 1.000 euro/mp util si se mentine in continuare mai scump decat al celor noi.

Pretul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite inainte de 1990 a ajuns la 1.000 euro/mp util, in scadere cu 1,7% fata de luna octombrie.

Apartamentele au variat diferit, in functie de numarul camerelor. Cea mai mare variatie de pret este intalnita in cazul apartamentelor vechi cu trei camere, unde a fost constatata o scadere importanta de 2,4%.

Apartamentele cu una si doua camere s-au ieftinit cu 0,1%, respectiv 1% in ultimele treizeci de zile. 

Preturile de strigare actuale pentru apartamentele vechi sunt cu pana la 7,9% mai mici in comparatie cu noiembrie 2009, cea mai mare diferenta fiind inregistrata in cazul apartamentelor cu doua camere.

Constanta

Preturile apartamentelor din Constanta au inregistrat o scadere semnificativa in luna noiembrie, de 2,7%. Indicele imobiliare.ro pentru a unsprezecea luna din an a inregistrat valoarea de 928 euro/mp de suprafata utila. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, diferenta este de 12%.

In noiembrie, pretul mediu cerut pentru apartamentele noi a scazut cu 3,2% de la 985 euro/mp util pana la 953 euro/mp util. Tot in acest interval, pretul pe metrul patrat al apartamentelor vechi din Constanta a inregistrat o scadere de 2,7%, atingand valoarea de 922 euro/mp util.

Pretul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanta a inregistrat o scadere de 2,7% in luna noiembrie, atingand valoarea de 922 euro/mp util. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, diferenta este de 12,9%.

Cele mai mari cresteri de pret au fost inregistrate la apartamentele mici. 

Astfel, garsonierele s-au ieftinit cu 5,1%. Apartamentele cu doua camere au inregistrat o scadere de pret de 1,8%, in timp ce apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 2,6% in ultimele treizeci de zile.

In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, cea mai mare diferenta de pret se inregistreaza in cazul apartamentelor cu trei camere, 13,5%, iar cea mai mica, de 10,8%, apare in cazul garsonierelor.

Timisoara

Tendinta de scadere a preturilor apartamentelor din Timisoara, manifestata puternic pe tot parcursul anului, a continuat in noiembrie. In ultimele treizeci de zile, pretul apartamentelor din Timisoara a scazut cu un procent si jumatate. 

Valoarea Indicelui imobiliare.ro, 790 euro/mp util, claseaza in continuare Timisoara pe primul loc in topul oraselor cu cele mai ieftine apartamente din tara. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, diferenta de pret ramane importanta, fiind in prezent de 18,1%.

Daca apartamentele noi s-au scumpit pentru a doua luna consecutiv, de aceasta data cu 1,3%, pana la valoarea de 859 euro/mp util, pretul cerut pentru apartamentele vechi scoase la vanzare in Timisoara a scazut cu 2,1%, pana la valoarea de 776 euro/mp util.

In noiembrie, pretul cerut de proprietari si intermediari pentru un metru patrat de suprafata utila in cazul apartamentelor vechi a ajuns la 776 euro, cu 2,1% mai putin decat in luna precedenta. Cele mai afectate au fost garsonierele al caror pret a scazut cu 2,5%. 

Apartamentele cu doua si trei camere au cunoscut un ritm de scadere de 2,3%, respectiv 2%. Apartamentele cu patru camere s-au ieftinit cu doar 0,4% in intervalul analizat. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu un procent cuprins intre 14,1% si 20%, diferenta cea mai mare fiind inregistrata la apartamentele cu trei si patru camere.

Iasi

Indicele imobiliare.ro pentru Iasi indica in luna noiembrie o valoare medie de 894 euro/mp util pentru apartamentele noi si vechi, in crestere cu 2,1%, Iasiul fiind singurul oras din tara in care preturile la apartamente au crescut in ultimele treizeci de zile. 

In comparatie cu aceeasi luna a anului trecut, preturile solicitate in prezent sunt cu 4,8% mai mici. 

Tendinta de scadere a fost resimtita doar la nivelul apartamentelor vechi a caror pret a scazut cu 1,4% in ultima luna, pana la valoarea de 819 euro/mp util. Pretul apartamentelor noi, insa, a inregistrat o crestere de 4,9%, pana la 1.023 euro/mp util.

Ploiesti

Indicele imobiliare.ro pentru Ploiesti, indica o valoare medie de 921 euro/mp util pentru apartamentele noi si vechi scoase la vanzare, in stagnare comparativ cu luna anterioara. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, preturile solicitate in prezent pentru apartamentele scoase la vanzare in Ploiesti sunt cu 10,6% mai mici.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#apartamente, #imobiliare, #locuinte , #Apartamente