Ce apartamente cu 3 camere va puteti cumpara la 50.000 de euro?

Luni, 11 Iulie 2011, ora 09:49
1723 citiri
Ce apartamente cu 3 camere va puteti cumpara la 50.000 de euro?

Cu pana in 50.000 de euro, puteti gasi apartamente cu 3 camere si in marile orase din Romania.  Chiar daca unele au o suprafata redusa, comparabila cu a unor apartamente cu 2 camere sau chiar garsoniere, compartimentarea va asigura ca fiecare membru al familiei poate avea propriul spatiu, desi acesta este mai mic.

Bucuresti

Puteti cumpara un apartament cu 3 camere chiar si in Bucuresti, la preturi acceptabile. Astfel, in zona Brancoveanu, este pusa in vanzare o locuinta de acest gen, duplex, aflata la ultimul etaj al unui bloc de 5 etaje, reabilitat si mansardat in 2011.

Apartamentul are o suprafata utila de 56 mp, are zona de zi, bucatarie open space si baie la primul nivel, scara interioara si doua dormitoare la mansarda. Locuinta este scoasa la vanzare pentru 39.200 de euro, potrivit anuntului publicat pe site-ul Imobiliare.ro.

Timisoara

In zona Girocului, puteti achizitiona un apartament de 55 mp, la etajul 4 (ultimul al cladirii), contra sumei de 38.000 de euro. In pret intra si mobila de bucatarie si hol, locuinta fiind dotata si cu parchet si ferestre cu geam termopan.

Pentru doar 2.000 de euro in plus, este pus in vanzare un apartament de 79 mp, semidecomandat. Locuinta are doua bai si este dotata cu parchet, ferestre cu geam termopan, usa metalica la intrare si este izolata termic la exterior. Blocul, care are 4 etaje, se afla in zona Dambovita.

Cluj-Napoca

In zona Floresti, un apartament aflat la mansarda unui bloc de 3 etaje, finalizat in 2009, este pus in vanzare pentru 36.000 de euro. Locuinta se vinde complet mobilata si utilata si are 36 mp, finisajele incluzand parchet, gresie, faianta, usa de metal la intrare si ferestre cu geam termopan.

Pentru 38.000 de euro, in zona Europa, va puteti cumpara un apartament de 48 mp, aflat intr-o vila. Dezavantajul este ca se afla putin in demisol, potrivit anuntului. Pe de alta parte, se vinde complet mobilat si utilat, existand si senzor de fum. De asemenea, un avantaj il poate constituti si curtea interioara.

Citeste mai multe pe Ziare.com.

#apartamente, #pret apartamente, #locuinta , #Apartamente