Apartamentele comuniste de la periferia Capitalei s-ar putea ieftini

Joi, 22 Iunie 2006, ora 05:19
843 citiri

In ultima perioada se manifesta un interes crescut pentru segmentul rezidential, datorita lansarii pe piata a numeroase proiecte de locuinte destinate clasei medii a populatiei. Astfel, s-au vehiculat diferite opinii pe marginea evolutei preturilor, atat pentru apartamentele din blocurile vechi, cat si pentru cele nou construite sau in curs de finalizare.

Potrivit departamentului rezidential al companiei CB Richard Ellis Romania, in viitorul apropiat nu se intrevede o scadere a preturilor locuintelor, avand in vedere cererea importanta, nesatisfacuta de ofertele existente. Este posibil ca preturile apartamentelor din blocurile vechi sa nu mai creasca in aceeasi masura ca si cele din cladirile noi, dar nu se intrevede o scadere a preturilor actuale.

Octav Mihailescu, Senior Residential Negotiator la CB Richard Ellis Romania apreciaza: "Odata cu intrarea in Uniunea Europeana, este posibil, datorita cresterii pretului utilitatilor cu mult peste limita de suportabilitate in special a pensionarilor si celor cu venituri foarte mici, sa apara o relocare catre spatii mai mici. In cazul acesta, datorita cresterii numarului de tranzactii este posibil sa se sesizeze o scadere a pretului apartamentelor din cartierele mai sarace ale Bucurestiului.

Exista o cerere crescanda pentru locuinte destinate clasei medii si medie-plus. Sa nu uitam ca noile complexuri vor oferi un confort mai ridicat decat blocurile comuniste iar o parte din clasa medie va dori sa-si imbunatateasca stilul de viata. Prin urmare se va reloca din blocurile vechi nefiind necesar un credit foarte mare avand in vedere ca poate vinde apartamentul pe care il poseda in prezent."

Apartamentele de lux se scumpesc cu minimum 5% anual

Preturile apartamentelor din zonele ultracentrale vor continua sa cresca cu cca 5-10% anual avand in vedere ca nu exista o concurenta reala a complexurilor noi pentru acest tip de proprietati in aceste zone. Analistii CB Richard Ellis Romania estimeaza ca zona de nord a Bucurestiului ramane in continuare locatia preferata pentru rezidentele de lux. Va continua constructia de noi proiecte si in zone din afara Bucurestiului ca Sisesti sau Mogosoaia, dar si in locatii non-centrale ale orasului, unde nu au mai fost dezvoltate proiecte rezidentiale pana acum: Dristor, Militari, Berceni, Colentina, Pajura.

Nicoleta Margineanu

Bani si Afaceri - www.banisiafaceri.ro