Cererea de locuinte va depasi cu mult oferta in Capitala si in 2008

Joi, 10 Ianuarie 2008, ora 16:07
1208 citiri
Cererea de locuinte va depasi cu mult oferta in Capitala si in 2008

Putin peste 2.500 de locuinte noi in ansamblurile rezidentiale din Capitala pot fi finalizate anul acesta si predate proprietarilor, numarul mic facand imposibila egalizarea cererii cu oferta au spus pentru NewsIn reprezentantii companiei imobiliare EuroMetropola.

"Sectorul imobiliar este in plin proces de maturizare, fapt ce determina aparitia pe piata a unor proiecte care sa se impuna prin calitatea oferita de initiatorii lor, reflectata in finisajele si facilitatile de care vor dispune viitoarele complexuri rezidentiale. In acest sens, anul 2008 se anunta a fi unul special, urmand ca in piata sa fie livrate peste 2.500 de unitati locative, ceea ce reprezinta o majorare cu 1.000 de locuinte, comparativ cu anul 2007 cand au fost livrate 1.500 de apartamente in blocuri noi", sustine Monica Marin, partener in cadrul companiei EuroMetropola.

Analistul imobiliar este de parere ca acest fapt este demonstrat si de numarul mare de complexuri rezidentiale anuntate si cu termen de finalizare 2008 - 2009. "Consideram ca nici in 2008 nu se va crea o egalitate intre cerere si oferta. In acest context, nici preturile locuintelor, indiferent de tipul lor, nu pot stagna, iar majorarea pretului mediu pe metru patrat va fi simtita pe segmentul rezidential intr-o proportie de 15% - 20% in cazul apartamentelor noi si de 10% pentru locuintele disponibile in imobilele construite inainte de 1989", mai spun specialistii EuroMetropola.

Potrivit acestora, piata rezidentiala din Romania a inregistrat in anul 2007 un trend ascendent, atat din punct de vedere al numarului de unitati locative finalizate, cat si al proiectelor anuntate sau lansate. Cu toate acestea oferta actuala de locuinte noi nu a reusit sa satisfaca nici in 2007 cererea existenta in real-estate, pentru ca cea mai mare parte dintre ele nu sunt finalizate, lucrarile aflandu-se in diferite faze de executie.

In prezent cererea de locuinte din Capitala se ridica la cateva zeci de mii de de case. Si presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), Ruxandra Cleciu declara in 2007 ca in ultimii doi-trei ani cererea pe piata imobliara bucuresteana s-a ridicat la aproximativ 60.000 de locuinte, iar oferta atinge doar circa 10.000 de case aflate inca in stadiul de constructie.

"Din aceasta cauza, interesul potentialilor clienti a fost orientat spre apartamentele vechi, ceea ce a produs si o crestere a preturilor la locuintele din aceasta categorie. Astfel, spre deosebire de anii trecuti, cand pretul apartamentelor noi il depasea cu mult pe cel al locuintelor vechi, in 2007 s-a stabilit un oarecare echilibru, iar acesta se va pastra si pe parcursului anului 2008", au mai spus specialistii EuroMetropola.

In anul 2007 pretul mediu de tranzactionare al locuintelor in zona centrala si semicentrala s-a incadrat intre 1.000 - 3.000 de euro/mp, acesta fiind diferit in functie de locatie, finisaje si facilitatile oferite de dezvoltator. In ceea ce priveste zona rezidentiala de nord apartamentele au fost oferite spre vanzare la 2.500 - 5.500 de euro/mp, dar au fost si exceptii cand pretul s-a ridicat la 8.000 - 9.000 euro/mp construit.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.