ANL cauta terenuri libere in tara pentru a construi locuinte prin credit ipotecar

Miercuri, 18 Februarie 2009, ora 16:10
2500 citiri
ANL cauta terenuri libere in tara pentru a construi locuinte prin credit ipotecar

Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) va initia o campanie pentru dezvoltarea programului de constructii locuinte prin credit ipotecar, urmand sa transmita o serie de adrese catre consiliile locale si judetene din tara prin care va solicita terenuri libere de orice sarcina.

Reprezentantii ANL sustin ca prin acest program va incerca sa ofere un sprijin constant celor care au apelat la serviciile sale pentru a-si procura locuinte proprietate personala, informeaza NewsIn.

"In conditiile in care accesul la o locuinta este sever limitat de criza financiara, promovarea de catre ANL a programului de constructii de locuinte prin credit ipotecar reprezinta o prioritate si depinde de identificarea si punerea terenurilor necesare la dispozitia agentiei", sustine conducerea institutiei aflate in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL).

"Data fiind nevoia crescuta de locuinte, agentia va solicita sprijinul autoritatilor locale pentru identificarea unui numar cat mai mare de terenuri disponibile in scopul realizarii proiectelor de constructii", au adaugat reprezentantii ANL.

Vasile Blaga, ministrul dezvoltarii regionale si locuintei, a declarat recent ca intentioneaza ca in acest an sa fie finalizate circa 6.000 de locuinte, iar in 2010 numarul acestora sa ajunga la 10.000.

Blaga a adaugat ca ca ministerul intentioneaza sa finalizeze 5.985 apartamente in 2009, din care 3.200 prin ANL, si spera ca numarul acestora sa creasca la 10.000 in 2010.

Potrivit ministrului, din cele 10.000 de locuinte estimate a fi finalizate in 2010, 7.655 urmeaza a fi construite prin ANL. Acesta a mai spus ca in perioada 2001-2008 au fost construite 26.000 de locuinte din care 22.500 prin ANL (2.166 in 2008).

#anl, # terenuri, # locuinte, # credite, # criza, # blaga , #ANL