"Ar Invest", un targ de case si proiecte de investitii imobiliare la Arad

Joi, 20 Septembrie 2007, ora 13:42
1391 citiri

Cea de a doua editie a Targului de case si proiecte de investitii imobiliare "AR Invest" s-a deschis, joi, la Arad, la eveniment prezentandu-se 80 de expozanti, dintre care 23 sunt primarii din judet si una din Italia, transmite corespondentul NewsIn.

La editia din acest an, care se deruleaza in perioada 20 - 23 septembrie, sunt prezentate oportunitati de investitii adresate atat populatiei, intreprinderilor mici si mijlocii, cat si marilor investitori, grupate in doua module distincte.

Astfel, modulul "Targ de case" se adreseaza cu precadere populatiei. Aici sunt prezente oferte de locuinte, de la apartamente la case si vile in cartiere noi, solutii la cheie pentru construirea unei case, ofertele de pe piata imobiliara (terenuri, case, vile, apartamente, spatii pentru birouri sau activitati de productie), oferte de asigurare-reasigurare, impreuna cu variante de credite ipotecare, imobiliare sau alte solutii financiare.

Cel de-al doilea modul, "Targ de proiecte de investitii", se adreseaza in special mediului de afaceri. In cadrul acestui modul sunt prezentate proiecte de investitii complexe de interes public sau privat, pentru care se cauta colaboratori, precum si obiective concrete de investitii pentru care se cauta utilizatori.

"Targul se vrea a fi un fel de ghid, atat pentru populatie, cat si pentru agentii economici. Cetatenii pot afla aici, intr-un timp foarte scurt, tot ceea ce ii intereseaza, fara sa mai piarda, de exemplu, o luna de zile, umbland pe la tot felul de institutii. Exista standuri ale bancilor comerciale, ale dezvoltatorilor imobiliari, ale administratiilor locale si ale agentiilor imobiliare. Ca o noutate a acestei editii, in cadrul targului vor putea fi prezentate si propuneri de afaceri in sistem de franciza", a declarat Ecaterina Radulescu, organizator "Ar Invest".

Targul a fost precedat de o dezbatere pe tema pietei imobiliare, initata de viceprimarul municipiului Arad, Tiberiu Dekany si compania "IdeaPro", unul dintre organizatori, la care au participat firme care dezvolta afaceri imobiliare. In cadrul dezbaterii, Tiberiu Dekany a prezentat principalele investitii imobiliare de pe piata aradeana, pe doua sectiuni: constructia de locuinte si constructia unor centre comerciale. Au fost cuprinse cartierele de locuinte private, parteneriatele primariei cu firme private si constructiile sociale ale municipalitatii.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.