Se cauta apartamente mari, de 3 sau 4 camere, spun agentii imobiliari.
"In ultima perioada am avut cereri pentru apartamentele mari, cu trei si patru camere cu suprafete de la 80 mp in sus. Fiind o zona relativ aproape de centru, preturile sunt ridicate, iar clientii fac parte din clasa medie spre superioara, cu venituri peste o mie de euro lunar. Ca si modalitati de plata, am avut si cash integral si o parte cu credit si cash", spune Constantin Boulescu, agent imobiliar Marussi Investments citat de Imopedia.ro.
In zona Tineretului, preturile pentru o garsoniera pleaca de la 40.000 de euro si se opresc 60.000 - 65.000 euro, in functie de imbunatatiri, spun agentii imobiliari. In cazul apartamentelor cu doua camere avem o plaja de preturi intre 80.000 si 100.000 euro, iar la trei camere de la 85.000- 90.000 euro pana la 110.000 euro.
Pentru un apartament cu patru camere cumparatorul plateste de la 120.000 euro in sus, pretul depinzand foarte mult de zona si amenajarile facute de proprietari.
"Prima Casa" a facut jocurile
"Anul trecut, vanzarile s-au axat foarte mult pe 'Prima Casa'. Au fost 90% 'Prima Casa'. Inseamna ca apartamentele de doua camere si garsonierele au fost vedetele? Da, garsonierele au fost pe primul loc, s-au incadrat tinerii in bani si cu un adaos s-a mers si catre doua si trei camere", a declarat pentru portalul imobiliar mentionat Clemansa Petrut agent imobiliar la Euro City Office Imob.
"Am avut si cu 'Prima Casa' si un avans considerabil, aproape jumatate din valoare. In Tineretului am vandut destule (n.r. locuinte), majoritatea garsoniere, am vandut si apartamente, dar cu un avans considerabil", sustine si Constantin Boulescu, agent imobiliar Marussi Investments.
Chirii in scadere
Chiriile au scazut foarte mult. Fata de anii trecuti, cand in perioada inceperii facultatii era cerere mare, in 2009 nu a fost nici pe sfert, spun agentii imobiliari.
"Preturile la chirii au scazut foarte mult. Fata de anii din urma, cand perioada inceperii facultatii era un haos total, in 2009 nu a fost nici pe sfert", este de parere Clemansa Petrut.
"Garsonierele pleaca de la 250 euro pana la 400 euro. Apartamentele cu doua camere de la 450 pana la 600-700 euro, in functie de complex. Cele de trei camere de la 500-600 euro si ajung la 800-900 de euro, asta depinde de complexul rezidential, cele de patru camere sunt de la 700 in sus", conchide Constantin Boulescu, referindu-se la zona Tineretului.