Nu de bani au nevoie IMM-urile: Cum poate trece economia Romaniei pe modul turbo

Marti, 26 Iunie 2012, ora 12:02
3404 citiri
Nu de bani au nevoie IMM-urile: Cum poate trece economia Romaniei pe modul turbo

In plina criza financiara, Romania trebuie sa gaseasca solutii pentru a "porni" toate motoarele de crestere economica, iar IMM-urile sunt un capitol la care mai are de lucrat.

Masurile care vizeaza ajutoare financiare nu sunt o solutie eficienta pentru IMM-uri, este de parere Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

"Daca vrei sa stimulezi sectorul IMM-urilor trebuie sa te axezi mai putin pe masurile privind ajutoare financiare care azi sunt, iar maine, nu, pentru ca introduci multa volatilitate in conditiile lor de functionare, in anticipatiile privind mediul de afaceri. Mult mai bine decat sa faci aceste lucruri este sa faci un mediu de afaceri predictibil", a declarat Croitoru citat de Agerpres.

Croitoru: IMM-uri din Romania ar trebui sa fie competitive fata cele din Europa

Potrivit acestuia, in cazul in care IMM-urile nu sunt la fel de competitive ca cele din Europa, masurile Guvernului ar trebui sa stimuleze concurenta.

"Daca vreti sa faca statul ceva pentru IMM-uri sa faca ceea ce a spus Hayek (economistul Friedrich Hayek), sa stimuleze competitivitatea. Deci politicile guvernului trebuie sa stimuleze concurenta, ca numai din concurenta rezulta competitivitate. Daca IMM-urile nu sunt competitive fata de cele din Europa sau fata de alte firme de la noi, sunt necesare masuri de a stimula concurenta ", a spus Croitoru.

Parerea reprezentantului BNR nu este impartasita si de analistul economic Constantin Rudnitchi, care crede ca domeniul IMM-urilor este unul sensibil la concurenta generata de conditiile economice si de incercarea companiilor de a se mentine pe piata.

"In opinia mea, problema de concurenta nu se pune foarte stringent la nivelul IMM-urilor. Intr-adevar concurenta ar stimula piata si cresterea economica, dar cred ca acest tip de concurenta ar trebui facuta in zona marilor industrii, marilor companii.

Apropos de IMM-uri, cred ca ele sunt cele mai sensibile la concurenta, intrucat ele concureaza intre ele pentru ca vor sa reziste pe piata, pentru ca au o serie de presiuni care vin din partea pietei sau a creditorilor ", a declarat Constantin Rudnitchi, fost purtator de cuvant al Camerei de Comert si Industria a Romaniei pentru Business24.

Prioritatea la achizitiile publice, o posibila masura

Guvernul trebuie sa aiba in vedere aplicarea unor prevederi europene cu privire la incurajarea IMM-urilor. O masura pe care analistul o vede si care poate veni de la stat este aceea a acorda o prioritate acestor companii la achizitiile publice.

"Ceea ce cer IMM-urile in acest moment este altceva, nu neaparat masuri de crestere a concurentei.Ei cer aplicarea unor prevederi europene privind Small Business Start, legislatia privind micul business.

Aceste prevederi urmaresc obligativitatea statului de a face un asa-numit text al IMM-urilor de a acorda o prioritate intreprinderilor mici si mijlocii la achizitiile publice. Acestea ar fi cateva puncte de plecare", a adaugat Rudnitchi.

Romania face pasi marunti in incurajarea IMM-urilor

O alta masura, mult mai dificil de aplicat, ar fi aceea ce a aloca o cota parte de pana la 30% catre IMM-urilor din licitatiile si achizitiile publice.

"Sigur, exista si o varianta mai americana, cea privind alocarea unei cote parti pana la 30% catre IMM-urilor, ma refer tot la zona licitatiilor si achizitiilor publice. Este un model mai complicat de aplicat pentru ca el presupune si un aport din partea Uniunii Europene. Cred ca acesta punctul de plecare", a precizat analistul financiar.

Rudnitchi crede ca statul deja pasi pasi mici pentru incurajarea IMM-urilor prin simplificarea procedurilor de inregistrare sau a contabilitatii.

"Sigur, sunt si alte cai de incurajare a IMM-urilor si aici ma gandesc la simplificarea procedurilor de inregistrare a unor firme mici si mijlocii, o contabilitate simplificata pentru IMM-uri, posibilitatea de a opta la a fi sau nu platitor de TVA", a mentionat pentru Business24 Constantin Rudnitchi.

Analistul considera mai oportune masurile de incurajare a IMM-urilor decat cele referitoare la stimularea concurentei.

Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Cu ocazia conferinței Google I/O 2024, noua versiune a smartphone-ului Pixel, modelul 8a, face deja valuri înainte de lansarea oficială, datorită unei prezentări video neoficiale care...
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar, producătorul suedez de mașini electrice, a intrat pe piața dispozitivelor mobile lansând Polestar Phone, un smartphone conceput special pentru posesorii de mașini electrice....
#IMM incurajare, #masuri concurenta IMM, #companii mici mijlocii masuri stat, #competitivitate IMM , #IMM Romania